Sebastian Colțescu (43 de ani) a fost delegat de CCA la derby-ul dintre Dinamo și FCSB.
- Dinamo - FCSB, în runda cu numărul 21 din Liga 1, se joacă miercuri, de la ora 20:45.
Comisia Centrală a Arbitrilor a luat o decizie curajoasă pentru cel mai așteptat meci al sezonului, Dinamo - FCSB. Sebastian Colțescu, arbitrul implicat în celebrul scandal cu tentă rasistă de la Paris, din timpul meciului PSG - Istanbul Bașakșehir, va oficia partida, informează Prosport.
Dinamo - FCSB, arbitrat de Sebastian Colțescu
Sebastian Colțescu a arbitrat doar două meciuri după incidentul de la Paris, Sepsi - Astra 4-1 și Botoșani - Hermannstadt 1-0. „Centralul” nu a primit oficial nicio suspendare. A lipsit din cauza Covid-19.
311 meciurioficiat Sebastian Colțescu în Liga 1, 9 dintre ele în acest sezon
Palmaresul lui Dinamo cu Sebastian Colţescu, în Liga 1:
- 35 jocuri
- 18 victorii
- 7 remize
- 10 înfrângeri;
Palmaresul lui FCSB cu Sebastian Colțescu, în Liga 1:
- 40 jocuri
- 25 victorii
- 8 remize
- 7 înfrângeri;
Sebastian Colțescu, la al 2-lea derby Dinamo - FCSB
Sebastian Colțescu este un arbitru cu multă experiență. A fost prezent și pe lista FIFA, până la startul acestui an. Cu toate astea, a mai condus un singur „Derby de România”, în etapa cu numărul 31 a sezonului 2012/2013.
Colțescu a făcut meciul praf. I-a iertat de cartonașe roșii pe Laurențiu Rus și Sorin Strătilă, din tabăra „câinilor”, și pe Iasmin Latovlevici, de la oaspeți. FCSB s-a impus atunci cu 2-0.
{{text}}