Irina Begu (79 WTA) s-a impus cu mari emoții în fața adversarei Aliaksandra Sasnovich (90 WTA), scor 5-7, 6-4, 6-4, și s-a calificat în optimile turneului Gippsland Trophy de la Melbourne.
Meciul dintre Irina Begu și Aliaksandra Sasnovich a început la 05:25 și s-a încheiat după două ore și 36 de minute. Sportiva româncă și-a asigurat 55 de puncte WTA și un cec în valoare de 5.500 de dolari. În următoarea fază a competiției, jucătoarea legitimată la CSA Steaua București se va duela cu Johanna Konta (14 WTA), a 5-a favorită a competiției.
În primul set, partida a început cu 6 break-uri consecutive, Aliaksandra Sasnovich fiind prima care a reușit să câștige pe propriul serviciu. Sportiva din Belarus s-a impus cu 7-5 în primul set al meciului cu Irina Begu. Irina Begu a început cu dreptul al doilea set și a câștigat un game pe serviciul adversarei, care a avut un rol crucial în deznodământul actului al doilea. În setul decisiv, Begu a fost condusă cu 3-1, dar a revenit superb și s-a impus cu 6-4.
Irina Begu și Simona Halep, în optimile Gippsland Trophy
Irina Begu este a doua româncă care a obținut calificarea în optimile turneului din Melbourne. Simona Halep a învins-o pe rusoaica Anastasia Potapova, în turul secund al Gippsland Trophy, scor 6-4, 6-4. Numărul 2 WTA se va duela în următoarea fază a competiției cu câștigătoarea dintre Destanee Aiava și Laura Siegemund. Irina Begu se poate întâlni cu Simona Halep în finala turneului.
{{text}}