Stranieri

Inter - Juventus 1-2. FOTO Cristiano Ronaldo duce „Bătrana Doamnă” cu un pas în finala Cupei Italiei

Inter Milano și Juventus Torino se înfruntă astăzi, de la ora 21:45, în manșa tur a semifinalei Cupei Italiei. Partida e liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Look Sport.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 02 February 2021

Juventus a învins-o pe Inter, scor 2-1, chiar pe Giuseppe Meazza, în turul semifinalei Cupei Italiei.

  • Returul semifinalei se joacă marți, 9 februarie, la Torino
  • În cealaltă semifinală se întâlnesc Napoli și Atalanta
  • Portarul Ionuț Radu a fost rezervă la Inter. Radu Drăgușin, doar pe banca lui Juventus

Inter a început perfect meciul. Lautaro Martinez a marcat în minutul 9, cu largul concurs al veteranului Buffon. Șutul din 10 metri, pe centrul porții, a fost scăpat de portarul italian. Juventus a întors până la pauză, prin „dubla” lui Cristiano Ronaldo. Starul portughez a egalat în minutul 26, dintr-o lovitură de la 11 metri, și a stabilit rezultatul final în minutul 35.

Inter - Juventus 1-2. Campioana, aproape de finala Cupei

Inter a dominat partea secundă, și-a creat 9 oportunități de gol, dar n-a avut inspirație la finalizare. Juventus a controlat tactic finalul de meci, unul fragmentat. „Centralul” Calvarese a fost nevoit să fluiere 16 faulturi în partea secundă. 

13 trofeeare Juventus în Cupa Italiei, record. Inter a cucerit de 7 ori trofeul

Cu șanse mici la Cupă și eliminată din Champions League, pentru Inter urmează o perioadă vitală și în Serie A. Programul este unul dificil, deplasare la Fiorentina, duel cu Lazio pe teren propriu, apoi derby-ul orașului Milano.

Inter - Juventus 1-2

  • Au marcat: L. Martinez '9 / C. Ronaldo '26 (pen.) '35

Inter - Juventus, echipe de start: 

Inter: Handanovic - Skriniar, De Vrij, Bastoni - Darmian, Barella, Brozovic, Vidal, Young - L. Martinez, A. Sanchez 
Rezerve: A. Radu, Padelli - D'Ambrosio, Eriksen, Gagliardini, Kolarov, Perisic, Pinamonti, Ranochhia, Sensi, Vecino 
Antrenor: Antonio Conte 

Juventus: Buffon - Cuadrado, De Ligt, Demiral, Alex Sandro - Bernardeschi, Betancur, Rabiot, McKennie - Kulusevski, C. Ronaldo 
Rezerve: Pinsoglio, Szczesny - Bonucci, Chiellini, Chiesa, Danilo, Drăgușin, Fagioli, Frabotta, Morata, Peeters, Arthur 
Antrenor: Andrea Pirlo

Citește și alte știri despre fotbalul din Italia: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.