Peluza Nord, facțiunea de ultrași care încurajează FCSB, a făcut spectacol înaintea derby-ului cu marea rivală Dinamo .
Ultrașii din „Nord”, aproximativ 150 la număr, au venit la baza din Berceni pentru a le transmite un ultim mesaj favoriților înainte ca aceștia să plece cu autocarul spre stadionul din șoseaua Ștefan cel Mare. Cu torțe, steaguri și „japoneze”, suporterii au creat o atmosferă specială pentru jucătorii lui Toni Petrea.
N-au lipsit nici trivialitățile la adresa lui Dinamo, fanii și jucătorii „câinilor” fiind ironizați de cântecele galeriei roș-albastre. La Berceni și-au făcut apariția și mașini ale Jandarmeriei, forțele de ordine cerându-le ultrașilor rebeli să respecte normele de distanțare fizică.
PCH: „Să le arătăm tuturor ce înseamnă Dinamo”
La polul opus, suporterii dinamoviști și-au dat întâlnire la ora 19:00, pe Bulevardul „Barbu Văcărescu”. Nu au luat însă contact cu jucătorii, care au fost aduși cu autocarul juniorilor și introduși în stadion prin șoseaua Ștefan cel Mare.
Pe pagina de Facebook a Peluzei Cătălin Hîldan, principala voce a fanilor dinamoviști în ultima perioadă, ultrașii au publicat un videoclip mobilizator, alături de mesajul: „Să le arătăm tuturor CINE SUNTEM și CE ÎNSEAMNĂ DINAMO!”.
FCSB, 6 ani fără victorie pe terenul lui Dinamo în Liga 1
În ultimul sezon fără play-off și play-out, cel din 2014/15, FCSB obținea ultima victorie pe terenul dinamoviștilor în competiția internă. „Roș-albaștrii” au învins cu 3-1 în meciul disputat pe Arena Națională, iar trupa antrenată în acel moment de Constantin Gâlcă a obținut tripla internă la finalul sezonului: Liga 1, Cupa României și defuncta Cupă a Ligii.
{{text}}