Dinamo a pierdut derby-ul, 0-1 cu FCSB, după o prestație ștearsă a elevilor lui Ionel Gane, însă „câinii” au încredere că se pot revanșa față de fani în următorul meci cu rivala roș-albastră, din Cupă.
La finalul partidei din „Ștefan cel Mare”, Mario Nicolae, managerul lui Dinamo, a dezvăluit că formația alb-roșie vrea să mai aducă doi jucători în regim de urgență, în ciuda problemelor financiare din club.
VIDEO Managerul Mario Nicolae anunță transferuri la Dinamo după înfrângerea cu FCSB: „O să mai vină doi jucători”
„Din tribună, a fost un meci destul de urât, cu un joc încâlcit. FCSB este o echipă foarte puternică. Trebuie să fii foarte bine pregătit ca să îi ții piept și să nu faci greșeli. Din păcate, nu am luat niciun punct. Dar nu prea avem timp să ne plângem.
Mai avem nevoie de jucători! Sperăm să reușim săptămâna asta să aducem unul sau doi jucători și să încercăm să arătăm mai bine. Vrem să ne luăm revanșa cu FCSB în meciul din Cupă și sperăm să aducem un fotbalist de valoare și bine pregătit până la acel meci (n.r- Dinamo – FCSB, în sferturile Cupei României, se joacă pe 10 februarie).
Iarna e greu să aduci jucători liberi. Dacă sunt liberi din vară, nu ai destul timp ca să îi pregătești. Cine e liber acum e clar că are o problemă. Sau te gândești să împrumuți. Încercăm. Sper ca în două sau trei zile să avem doi jucători noi la echipă. Vrem jucători pe postul de portar și în compartimentul ofensiv.
Nu putem să cerem răbdare pentru că nu avem timp. Din punct de vedere financiar, lucrurile sunt pe un drum bun datorită celor din DDB și a sponsorilor”, a spus Mario Nicolae, managerul „câinilor” după meci.
{{text}}