Gică Hagi, unul dintre cei mai valoroși fotbaliști români din toate timpurile, a împlinit astăzi 56 de ani.
De-a lungul anilor, „Regele fotbalului românesc” a făcut fericiți milioane de fani grație prestațiilor de la naționala României, dar și de la echipele de club. Meciurile memorabile reușite de naționala condusă de Hagi la CM 1994, CM 1998 și EURO 2000 i-au scos pe fanii „tricolorilor” pe străzi, iar poveștile cu el continuă să facă deliciul microbiștilor. O astfel de poveste a fost relatată în această seară de Gabi Balint, fostul său coleg de la echipa națională.
„Sforăia! Se punea în pat și adormea în cinci minute! Sforăia și ne deranja. De dimineață, patul lui era plin de ghemotoace de hârtie, arunca Belodedici în el”, a rememorat Gabi Balint, la emisiunea „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Cariera lui Gică Hagi
- Hagi și-a început cariera la Farul Constanța, în 1982. A urmat transferul la Sportul și ulterior a ajuns la Steaua, pentru care a debutat cu gol, în Supercupa Europei.
- În 1990, Real Madrid a plătit 4 milioane de dolari, un record la acea vreme, iar Hagi ajungea în capitala Spaniei, unde a jucat doi ani.
- Ulterior, a fost adus de Mircea Lucescu la Brescia, iar după Campionatul Mondial din SUA a ajuns la Barcelona, unde a jucat doi ani.
- Cea mai bună perioadă din cariera lui Hagi a fost la Galatasaray, el fiind și acum extrem de iubit de turci. A evoluat pentru Galatasaray în perioada 1996-2001, jucînd în 167 de partide şi marcând 79 de goluri în toate competiţiile.
- Alături de Galatasaray, Hagi a câştigat, ca jucător, 4 titluri de campion (1997, 1998, 1999 şi 2000) şi două Cupe (1999 şi 2000). De asemenea, în 2000, alături de Galatasaray, a cucerit Cupa UEFA şi Supercupa Europei.
- La națională, Hagi a jucat între 1983 și 2000 și a bifat 125 de meciuri și 35 de goluri, fiind golgeterul all-time.
- Ca antrenor, Hagi a pregătit naționala României, Galatasaray, Bursaspor, FCSB, Poli Timişoara şi Viitorul.
{{text}}