Fotbal   •   Liga 1   •   CRAIOVA - DINAMO 1-0

FOTO+VIDEO. Craiova - Dinamo 1-0 » Îl mai schimbă pe Bon? „Coșmarul” Ivan ține „câinii” departe de play-off! Clasamentul ACUM

+10 Foto
CS Universitatea Craiova a învins-o pe Dinamo, scor 1-0, în cel mai tare meci al etapei din Liga 1! / FOTO: instagram.com/universitateacraiovaofficial/

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 06 februarie 2021

CS Universitatea Craiova a învins-o pe Dinamo, scor 1-0, în cel mai tare meci al etapei din Liga 1!

Duelul a avut ritm în primele minute, iar Gueye a amenințat poarta lui Pigliacelli în două rânduri ('3, '11). În replică, Cicâldău i-a dat emoții lui Eșanu cu un voleu expediat din câțiva metri ('15).

Craiova - Dinamo 1-0 » Andrei Ivan, decisiv


Andrei Ivan a marcat singurul gol al confruntării de pe „Oblemenco” din pasa inspirată livrată de Baiaram printre apărătorii lui Dinamo ('26).

Atacantul oltenilor a ajuns la 5 goluri marcate contra „câinilor” în Liga 1. „Nouarul” oltenilor mai are un astfel de palmares în campionat doar împotriva celor de la FC Voluntari - detalii, pe larg, AICI.

3 goluriîn precedente 4 etape a reușit Ivan


Actul secund a fost mai sărac în faze de poartă. Tabela nu s-a mai mișcat, astfel că Dinamo bifează al doilea eșec la rând în campionat. La polul opus, Craiova leagă două succese și se apropie de FCSB și CFR Cluj, care au și un meci mai puțin disputat.

6 punctea câștigat Dragoș Bon pe banca Craiovei, din 6 posibile. A asigurat interimatul după demiterea lui Papură, care înregistrase 7 meciuri la rând fără victorie în Liga 1

4 schimbăria efectuat Gane în primul „11” față de meciul pierdut cu FCSB, 0-1, runda precedentă: Filip, Anton (suspendați), Bejan și Crețu au fost înlocuiți de Ehmann, Nepomuceno, Gol și Gueye

Craiova, sub lupa noului antrenor

Marinos Ouzounidis (52 de ani), noul antrenor al Craiovei, a asistat din tribunele stadionului „Ion Oblemenco” la partida cu Dinamo. Tehnicianul grec a privit cel mai tare duel ar rundei #22 din Liga 1 alături de un colaborator. Cel mai probabil, Ouzounidis va sta în premieră pe bancă la meciul juveților de la Botoșani, din Cupa României (joi, 11 februarie, ora 20:30). Urmează să fie prezentat oficial zilele următoare.

Clasament Liga 1:

Craiova - Dinamo 1-0 » FINAL

Craiova - Dinamo, echipe de start

Craiova: Pigliacelli - Vătăjelu, Bălașa, M. Constantin, Bancu - Nistor, Mateiu, Cicâldău - Cîmpanu, A. Ivan, Baiaram

Rezerve: L. Popescu - Mitran, Papp, V. Constantin, Bărbuț, Bic, Căpățînă, Tudorie, Mamut

Antrenor: Dragoș Bon 

Dinamo: Eșanu - Sorescu, Puljic, Ehmann, A. Radu - Nepomuceno, Răuță, Gol, Fabbrini - Nemec, Gueye

Rezerve: Mitrovic - R. Grigore, Bejan, Crețu, Șerban, Achim, Mustafa, Mihaiu, Moldoveanu

Antrenor: Ionel Gane

Stadion: „Ion Oblemenco”, Craiova

Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureș), A1: Ciprian Danșa (Satu Mare), A2: Laszlo-Imre Bucsi (Sfântu Gheorghe) / Observator: Zoltan Szekely (Baia Mare)

VIDEO. Suporterii Craiovei și-au încurajat echipa înaintea duelului cu Dinamo

Citește și alte știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.