Antrenorul Cosmin Contra (45 de ani) se află pe lista formației Sheffield Wednesday, divizionară secundă din Anglia.
Cosmin Contra, care a plecat de la Dinamo în luna noiembrie, ar fi interesat să devină antrenorul echipei Sheffield Wednesday, ocupanta penultimei poziții din Championship, liga secundă din Anglia, conform publicației Sky Sports. Momentan, patronul Dejphon Chansiri nu se grăbește să îl înlocuiască pe tehnicianul interimar Neil Thompson.
Cosmin Contra, propus de un spaniol pe banca celor de la Wednesday
Cosmin Contra ar fi fost propus de Erik Alonso, unul dintre consilierii patronului thailandez, însă Sky Sports a scris că relația dintre proprietarul echipei și oficialul spaniol s-a răcit.
8 echipea antrenat Cosmin Contra: Politehnica Timișoara, Fuenlabrada, Petrolul Ploiești, Getafe, Guangzhou R&F, Alcoron, România, Dinamo
Pe lângă Cosmin Contra, pe lista celor de la Wednesday se mai află Henk ten Cate (fost antrenor secund la Barcelona și Chelsea), Pep Clotet (fost antrenor la Birmingham City), Vladimir Ivic (demis recent de Watford) și Paul Cook (fost antrenor la Wigan). Antrenorul care va ajunge la cvadrupla campioană a Angliei va semna un contract până la finalul sezonului, care ar putea fi prelungit dacă echipa se va salva de la retrogadare.
2 trofeea câștigat Cosmin Contra ca antrenor: Cupa României cu Petrolul în sezonul 2012/13 și Cupa Ligii cu Dinamo în sezonul 2016/17
{{text}}