George Copos, 67 de ani, fost patron la Rapid, a rămas în amintirea clubului vișiniu pentru cea mai bună perioadă din istoria echipei, dar și pentru câteva episoade haioase în care zgârcenia omului de afaceri a făcut înconjurul fotbalului românesc.
- Zeno Bundea, fost mijlocaș la Rapid în perioada de final a anilor '90, a rememorat într-un interviu mai vechi pentru GSP câteva lucruri despre Copos
Cel mai bun contract pe care l-a avut Zeno în România a fost de „vreo 80.000 de dolari la Craiova. La Rapid am ajuns pe la 60.000 de dolari. Dar la început am semnat doar pe patru luni, din septembrie în decembrie, și am încasat vreo 5.000 de dolari, plus primele din acea perioadă. A fost ca un fel de probă, după care a urmat contractul serios. Când am luat titlul, am încasat un bonus de vreo 10.000 de dolari, ceea ce e amuzant la sumele de azi, dar atunci, în 1999, erau bani frumoși. Cu 25.000 de dolari îți luai un apartament în zona Unirii, în buricul Capitalei”.
Zeno Bundea: „Copos rașcheta primele”
Ajuns la 43 de ani, Bundea spunea că „George Copos a fost un patron bun pentru Rapid, el știe cum a ținut clubul la nivel mare", dar are și amintiri legate de celebra zgârcenie ori de operațiunile subterane ale fostului finanțator.
„Dacă, din prima de joc, rezulta că fiecare fotbalist trebuia să încaseze 9.888 de dolari, nu rotunjea niciodată în sus! Chiar mai rașcheta până la 9.850! Ne spunea des ăstora tineri că «om de afaceri ești dacă reușești să faci doi dolari dintr-unul». Când am plecat în 1999 la Kickers Offenbach, a încercat să-i păcălească pe nemți la transfer. Îmi expirase contractul cu Rapid, dar Copos le-a trimis o adresă prin care le solicita un milion de dolari, deși intrase recent în vigoare legea Bosman și puteai pleca gratis la final de angajament. Conducerea m-a luat la întrebări, au crezut inițial că eu i-am mințit, dar s-au lămurit de tentativa lui Copos după ce s-au informat din nou la federația germană vizavi de statutul meu".
2e numărul trofeelor cucerite de Zeno Bundea, ambele cu Rapid: Cupa României (1998) și titlul (1999)
{{text}}