Simona Halep (29 de ani, 2 WTA) va juca luni la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, și le-a prezentat fanilor echipamentul în care va juca la Melbourne.
Într-o postare pe Instagram, Simona Halep, cotată cu a doua șansă la câștigarea trofeului, le-a prezentat fanilor echipamentul creat de Nike pe care-l va purta la Melbourne. Simona va juca la Australian Open într-o ținută violet, cu margini negre și cu inserții portocalii.
Simona Halep și-a prezentat echipamentul pentru Australian OpenFanii Simonei s-au declarat încântați de noul echipament și au complimentat-o pe jucătorea noastră. „Ești divină”, „Arăți foarte frumos”, „Este foarte drăguț echipamentul”, au fost câteva dintre comentariile de pe Instagram.
Simona Halep înainte de Australian Open 2021: „Mă bucur să fiu aici, să joc din nou la un Grand Slam”
„Mă bucur să fiu aici, să joc din nou la un Grand Slam. Sunt fericită să fiu în Australia, mereu am jucat bine. Sper să joc cel mai bun tenis al meu. M-am chinuit puțin cu spatele, din cauza aerului condiționat. Mușchiul s-a blocat puțin, dar am făcut tratament și mă simt mai bine. Nu e nimic periculos, sunt obișnuită. Așa se întâmplă când mi-e frig. Am pățit-o și anul trecut, la Roland Garros. Nu sunt foarte îngrijorată, dar am grijă.
Mereu când vin aici mă gândesc la rezultatele din trecut (n.r- finală în 2018 și semifinale în 2020). Mă gândesc că pot să le obțin din nou, dar nu vreau să pun presiune pe mine. Sunt concentrată pe ceea ce am de făcut”, a spus Simona Halep la conferința de presă.
Nu o cunosc pe Lizette Cabrera, nu am jucat niciodată contra ei. Nu știu cum vine mingea de la ea, dar i-am urmărit puțin jocul. Primul tur e mereu periculos. Sunt concentrată și voi repeta ce trebuie să fac împotriva ei. Mă voi pregăti pentru meci.
- Simona Halep
{{text}}