După ce s-a înțeles cu mijlocașul Matteo Fedele, CS Universitatea Craiova este tot mai aproape și de transferul extremei spaniole Juan Camara (26 de ani), care în turul acestui sezon a jucat la Dinamo.
Oltenii s-au înțeles cu polonezii de la Jagiellonia, care ar urma să primească o sumă de 200.000 de euro, iar Marcel Popescu, președintele Craiovei, spune că Juan Camara și-a dat acordul pentru transfer, fiind nevoie doar de acordul lui Dinamo, club la care Jagiellonia l-a împrumutat pentru acest sezon.
„Negocierile cu Juan Camara sunt ok. Există un acord de la Jagiellonia, există și acordul jucătorului. Mai rămâne o problemă mai micuță, dar care e obligatoriu de rezolvat.
Nu aș vrea să mă pronunț. Sper să se rezolve în timp util, până la închiderea perioadei de transferuri. Avem nevoie de acordul lui Dinamo pentru a fi în deplină legalitate. Problema e aproape închisă, dar trebuie să stăm liniștiți. Mai e timp până luni seară”, a declarat Marcel Popescu la Pro X.
Fedele este deja jucătorul nostru
– Marcel Popescu, președinte CS Universitatea Craiova
Camara a impresionat la Dinamo în turul acestui sezon, dar nu s-a mai prezentat la reunire din cauza restanțelor salariale. Ibericul ar trebui să primescă 80.000 de eur pentru cele 4 luni cât a fost jucătorul „câinilor”.
16 meciuria jucat Juan Camara pentru Dinamo. A marcat de două ori
600.000 de euroeste cota lui Camara, potrivit transfermarkt
{{text}}