Mijlocașul Deian Sorescu (23 de ani) a revenit asupra unei declarații făcute imediat după eșecul din Bănie, 0-1 cu CS Universitatea Craiova, o afirmație ce-a fost criticată de către fanii lui Dinamo.
O declarație a lui Deian Sorescu, la finalul meciului din Bănie, a creat rumoare printre dinamoviști, iar o parte dintre suporteri au taxat afirmația unuia dintre cei mai în formă fotbaliști ai roș-albilor din ultimele sezoane. Cum astăzi este ultima zi de mercato, au fost fani care au bănuit că jucătorul de bandă dreaptă forțează să plece din Ștefan cel Mare.
Deian Sorescu: „Nu mai vreau să rămân la acest nivel"
Unul dintre liderii echipei, a purtat și banderola de căpitan, intrând în atenția naționalei, Sorescu a declarat, abătut, după eșecul cu Craiova.
„Situația în sine e grea la Dinamo. Tot ce s-a întâmplat până acum, e foarte greu. Mă motivez când mă gândesc la mine și mă gândesc că nu vreau să mai rămân la nivelul acesta. Mă gândesc să plec, deocamdată sunt sub contract cu Dinamo, dar vom discuta. Pentru noi e greu, anul trecut ne-am bătut la retrogradare, e greu să ne gândim la playoff", a reacționat Deian.
Deian Sorescu a făcut o nouă precizare: „Mintea mea e la Dinamo”
Fotbalistul de 23 de ani a revenit asupra declarațiilor sale imediat cum a ajuns în Capitală.
„Am primit foarte multe mesaje după flash-interviul acordat la finalul meciului. Îmi pare rău că am fost înțeles greșit, eu am declarat într-un context că mă gândesc să plec de aici în viitor. Acum sunt sub contract cu Dinamo şi mintea e 100% aici pentru a salva echipa în cel mai complicat sezon din istoria clubului.
Orice jucător își dorește să ajungă într-un campionat mai puternic din Europa, dar Sorescu nu pleacă acum de la Dinamo! Sunt foarte atașat de echipă, de suporteri, de tot ce înseamnă Dinamo și mă gândesc doar la meciul următor, cu FCSB, din Cupa României. Avem de luat o revanșă și, alături de DDB, trebuie să salvăm Dinamo în acest an!", a precizat mijlocașul pentru site-ul oficial.
18 goluria adunat Sorescu în 95 de meciuri la Dinamo
5 goluria reușit Sorescu în 22 de meciuri în actuala ediție, plus 5 assist-uri
2 selecțiiare mijlocașul pentru reprezentativa sub 21 de ani a României.
1 milion de euroeste cota jucătorului pe transfermarkt
{{text}}