Parma a pierdut cu Bologna, scor 0-3, în runda cu numărul 21 din Serie A. Introduși în actul secund, la 0-2, Dennis Man și Valentin Mihăilă nu au schimbat soarta jocului.
Bologna a deschis scorul după un sfert de oră pe „Ennio Tardini”. Musa Barrow a trimis la lung, cu capul, după lovitura liberă executată precis de Nicola Sansone. Tot fotbalistul din Gambia a marcat înainte de pauză: șut la firul ierbii, din interiorul careului. Assist oferit de același Sansone ('33).
Dennis Man, nicio reușită pentru Parma
Dennis Man a fost aruncat în luptă de Roberto D'Aversa imediat după pauză, la 0-2. Românul, poziționat în flancul drept al atacului „cruciaților”, a jucat simplu fazele. A reușit majoritatea paselor, cele mai multe dintre ele fiind simple, de câțiva metri, și nu a riscat să ia acțiuni pe cont propriu.
Per total, Man nu a adus un plus în jocul Parmei și nu s-a ridicat la statutul de cel mai scump transfer realizat de italieni în acest mercato.
Valentin Mihăilă, periculos spre final
Valentin Mihăilă a intrat pe teren în minutul 70. Fosta extremă a Craiovei a ieșit în evidență 10 minute mai târziu. A tăiat în centru din stânga și l-a întins pe Skorupski cu un șut de la distanță, plasat, insuficient însă pentru ca portarul polonez să fie bătut.
Înainte de final ('88), internaționalul de tineret a mai ratat o ocazie pentru gazde. Ajuns în situație de unu contra cu goalkpeerul advers, ușor lateral, Mihăilă a trimis peste din câțiva metri.
Ultimul cuvânt tot celor de la Bologna le-a aparținut. La capătul unui contraatac, Orsolini a punctat pentru scor de forfait, în prelungiri. După acest eșec, Parma rămâne penultima în Serie A, la 3 puncte de primul loc care ar salva-o de retrogradare.
Clasament Serie A
FINAL » Parma - Bologna 0-3
- Au marcat: Barrow '15, '33, Orsolini 90+2
- Live + Statistici, AICI
- VIDEO cu cele mai importante faze ale meciului
Parma - Bologna: echipele de start
Parma: Sepe - Bani, Bruno Alves, Osorio - Conti, Kucka, Brugman, Kurtic, Gagliolo - Cornelius, Gervinho
Rezerve: Colombi - Brassi, Karamoh, Zirkee, Cyprien, Sohm, Zagaritis, Hernani, Mihăilă, Dierckx, Brunetta, Man
Antrenor: Roberto D'Aversa
Bologna: Skorupski - Tomiyasu, Danilo, Soumaoro, Dijks - Schouten, Svanberg - Skov Olsen, Soriano, Sansone - Barrow
Antrenor: Sinisa Mihajlovic
{{text}}