Handbal

Ce a spus Florentin Pera după ce SCM Rm. Vâlcea a câștigat pe terenul lui Odense

Evghenija Minevskaja a fost desemnată jucătoarea partidei FOTO SCM Rm. Vâlcea

Articol de Marian Ursescu  —  Sunday, 07 February 2021

Florentin Pera, antrenorul de la SCM Rm. Vâlcea, pune victoria din Danemarca, 26-25 cu Odense, pe seama dăruirii fetelor și pe faptul că echipa sa a jucat colectiv excelent. A remarcat și prestația portarilor.

”Sunt foarte fericit că am câștigat cu Odense. Echipa mea a jucat foarte bine, le felicit pe fete! În prima repriză am jucat excelent, mai ales în faza defensivă. În partea a doua a fost mai greu, dar am schimbat sistemul, am riscat și am jucat 7 contra 6 în atac. Sunt două puncte foarte importante pentru noi”, a declarat Florentin Pera la conferința de presă de după meci.

Tehnicianul vâlcean a dezvoltat apoi. ”Câți au avut încredere în noi? Pe un teren unde ȚSKA Moscova a pierdut, iar Gyor a făcut egal, noi am reușit să câștigăm. Am arătat tărie de caracter, am arătat multă dăruire, fetele au făcut un efort remarcabil. Nu m-am mulțumit cu puțin, de asta am și riscat și am jucat 7 contra 6. În prima repriză ne-am apărat excelent. Am marcat mereu în situațiile cheie, deși am făcut foarte multe greșeli. Important e că am câștigat”, a mai spus Pera.

Victoria e și mai importantă cu cât echipa a călătorit sâmbătă toată ziua și a făcut 14 ore de la Rm. Vâlcea până la Odense. ”Adrenalina ne-a ținut în meci, dar oboseala e imensă. Încă o dată fetele merită toate felicitările”, a încheiat Pera.

7 victorii,un egal și 14 înfrângeri e bilanțul celor de la SCM Rm. Vâlcea în Liga Campionilor, sub conducerea lui Florentin Pera

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.