Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

EXCLUSIV A pus „tunurile” pe Nicolae Badea și DDB: „Lipsă de credibilitate, gesturi de o meschinărie incredibilă!”

Fanii lui Dinamo sunt împărțiți în două

Articol de Remus Dinu   —  miercuri, 10 februarie 2021

Mihnea Ionescu, membru fondator al Asociației Dinamoviști pentru Dinamo, fost lider în PCH, a contestat la GSP Live posibilitatea ca Nicolae Badea să redevină un om influent în Ștefan cel Mare, criticând totodată și unele mișcări ale celor din DDB, celălalt proiect socios al „câinilor”. 

  • Cândva un om important în Peluza Cătălin Hîldan, unde a fost liderul grupării Nuova Guardia, Mihnea Ionescu se află în prezent în „opoziție”, fiind un reprezentant al ADPD. 
  • În 2014, Mihnea Ionescu a avut de ispășit o condamnare cu executare, după ce a fost arestat pentru trafic de droguri.

Invitat la GSP Live, Mihnea Ionescu a radiografiat situația actuală de la Dinamo, vorbind despre problemele curente ale echipei, dar și despre posibilitatea unui come-back al lui Nicu Badea. Fostul lider din PCH aruncă vorbe grele la adresa afaceristului, pe care îl consideră vinovat pentru declinul „câinilor”. 

VIDEO Mihnea Ionescu, despre revenirea lui Nicolae Badea la Dinamo: „E unul dintre gropari”


„Am contestat foarte mult acest personaj și îl contest și în momentul de față. Vă spun că e total greșită ideea că Nicolae Badea ar fi ceva benefic pentru clubul Dinamo. În viziunea mea, ca suporter dinamovist, Badea e unul dintre marii gropari ai fotbalului dinamovist. Nicolae Badea e trecutul lui Dinamo și în niciun caz ceva care să aibă legătura cu viitorul. 

Dacă Nicolae Badea ar fi avut o soluție, s-ar fi erijat în salvatorul lui Dinamo și ar fi scos direct din buzunar sumele necesare pentru acoperirea datoriilor. Acum, a venit ușurel lângă Dinamo, considerând că suporterii au uitat. O să le aduc aminte suporterilor că Badea e unul dintre cei care s-au opus construirii stadionului, unul care a făcut enorm de multe transferuri greșite și a refuzat jucători care apoi au confirmat pe la alte cluburi. Badea n-a dat niciodată senzația suporterilor dinamoviști, cei care sunt cunoscători ai fenomenului, că ar fi unul dintre binefăcătorii clubului Dinamo. 

El n-a băgat deloc mâna în buzunar pentru Dinamo. Aducea pizza jucătorilor după meci...niște gesturi de o meschinărie incredibilă pentru un om ca Nicolae Badea! Domnule Badea, clubul Dinamo are nevoie de pizza? Sau are nevoie de investiții și de clarificarea situației sale financiare?”, a spus Mihnea Ionescu, la GSP Live. 


Mihnea Ionescu: „PCH și Nicolae Badea nu au fost niciodată certați”

Mihnea Ionescu mai susține că liderii din Peluza Cătălin Hîldan nu au fost niciodată în relații reci cu Nicolae Badea, bănuind o înțelegere între cei din DDB și boss-ul de la Computerland.

„Nu știu care e poziția DDB în legătură cu acest om care a ajuns din nou în anturajul clubului Dinamo. Înseamnă că vom fi într-un status quo permanent. Eu cred că întotdeauna PCH a avut relații cu Nicolae Badea, în pofida mâzgălelilor de pe pereți și a scandărilor. Oamenii n-au fost niciodată certați”, a declarat Ionescu. 

Mihnea Ionescu: „Sunt mari probleme de credibilitate și la «DDB»!”

Membru fondator al Asociației Dinamoviști pentru Dinamo, adică opozanții celor din DDB, Mihnea Ionescu avertizează cu privire la credibiliatea proiectului socios al ultrașilor din Peluza Cătălin Hîldan.

„Cel mai important lucru pentru un suporter dinamovist este să știe ce probleme sunt la Dinamo și apoi să punem în balanță lucrurile, să vedem dacă echipa mai poate fi salvată. Putem să facem carduri la nesfârșit, dar, dacă datoriile vor fi întotdeauna mai mari decât puterea suporterilor, atunci nu vom face nimic! Trebuie un plan serios de reorganizare, să știm care e rolul lui Nicolae Badea, care sunt datoriile, care este palmaresul pe care cineva îl poate cumpăra atunci când cumpără Dinamo 1948 SA. 

DDB se poate transforma în acea entitate foarte credibilă, dar în momentul de față sunt mari probleme de credibilitate și la DDB, din cauza programului, din cauza  conducerii și a felului în care sunt împărțiți banii. DDB este cel care poate să unească suporterii dinamoviști printr-un program coerent și răspunzând la problemele importante: Badea, Dinamo și palmaresul”, a declarat Mihnea Ionescu. 

În niciun caz Dinamo nu mai poate fi susținută așa până la începerea viitoarei ediții din campionat. Pentru ca un club să fie susținut, asta înseamnă să facă față nevoilor curente - Mihnea Ionescu, membru fondator ADPD

13.734 membrisunt în acest moment în programul DDB, suporterii fiind momentan acționarul minoritar al grupării

Citește și alte știri despre Dinamo: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.