Cupa Romaniei

Adi Petre, gol în primul meci de la revenirea la UTA! Obiectivele atacantului: „Vreau la Campionatul European”

Adrian Petre, după golul marcat în U Cluj - UTA 2-1

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 10 februarie 2021

Adrian Petre (22 de ani) a marcat singurul gol al celor de la UTA în înfrângerea cu U Cluj din faza optimilor de finală ale Cupei României, scor 1-2.

Adrian Petre s-a întors la UTA, clubul care l-a dat în fotbalul mare, și a reușit să înscrie la primul meci jucat pentru arădeni de la revenire.

Adrian Petre, gol în U Cluj - UTA

Introdus la pauză în locul lui David Miculescu, Petre a avut o prestație solidă. În minutul 90+1 a lovit bara transversală dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri de poarta adversă, iar 3 minute mai târziu a marcat, la ultima fază a meciului. Golul a fost unul foarte frumos, atacantul evitându-l elegant pe stoperul Andrei Răuță, înainte de a finaliza cu calm.

A fost primul gol al lui Petre după aproape 5 luni. Atacantul marcase ultima dată pe 17 septembrie 2020, în meciul din turul 2 al preliminariilor Europa League dintre Backa Topola și FCSB, scor 6-6 (4-5 d.p.).

Adrian Petre: „Am reușit să sparg gheața”

După meci, Petre a oferit un flash-interviu, în care și-a anunțat obiectivele atât pe plan personal, cât și alături de echipă.

„Am produs una dintre surprize din nefericire. Ne pare rău, nu am intrat focusați pe teren. Nu avem nicio scuză. Totul a decurs contra noastră încă de la început. Ăsta este fotbalul, trebuie să trecem peste aceste momente grele. În seara asta o să ne gândim la acest joc, dar de mâine trebuie să pregătim următorul meci. Le cerem scuze fanilor, știu că nu le cade bine, nici nouă nu, dar ăsta este fotbalul și trebuie să creadă în continuare în noi.

Mă interesează să fim în playoff, totul depinde de noi, avem șanse reale. Putem să ne focusăm mai mult pe playoff acum. Personal îmi doresc să joc cât mai mult, să strâng cât mai multe goluri, să ajut echipa și să prind Campionatul European, pentru mine este un target foarte important, dar cele mai importante obiective sunt cele cu echipa.

E bine într-un fel că am reușit să sparg gheața anul ăsta, dar nu mă încălzește cu nimic pentru că echipa a pierdut. Trebuie să muncim mai mult, să muncesc mai mult personal pentru că așa pot ajuta echipa”, a spus Petre la microfonul TV Telekom Sport. 

Campionatul European U21, la care Petre speră să participe, va începe pe 24 martie 2021. 

Citește mai multe știri din Cupa României:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.