Fostul arbitru Marius Avram, 41 de ani, a participat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”. Avram jr. a vorbit despre problemele cu care s-a confruntat în perioada în care a fost arbitru, cât de greu se descurcă alți „fluierași” cu banii câștigați exclusiv din arbitraj.
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- Emisiunea cu Marius Avram a fost difuzată pe 9 februarie.
- Marius, tu câte meciuri internaționale ai?
- Ca arbitru de centru, cred că am 60 de meciuri.
- 60 de meciuri ori 6.000 de euro?!
- Nu, nu. Eu eram în Second, iar baremul era de 2.000 de euro. E normal să fii recompensat pe măsura nivelului. Erau bani curați, net. Bilete, transport, cazare, masă, totul era asigurat de UEFA.
- În România nu e așa!
- Am încercat să mă lupt pentru lucrul acesta, iar colegii mei m-au ales să-i reprezint în fața Comitetului Executiv. Am fost anul trecut și am prezentat punctul de vedere al arbitrilor la baremurile de arbitraj, referitor la ce ne doream noi să se întâmple. Adică să se plătească transport, cazare, cam ce se întâmplă pe la UEFA. În Liga 1 primim 4.950 de lei, din care ne plătim totul.
- Rămâi cu mult mai puțin.
- De exemplu, dacă am meci la Cluj trebuie să-mi cumpăr bilet de avion. Ai de ales, poți să mergi și cu mașina, dar e obositor. Îți plătești două nopți de cazare, plus mesele aferente. Să nu uităm și cheltuielile din restul lunii, pe preparator fizic, vitaminizare, masaj etc... Toate lucrurile astea le scazi din barem și descoperi că, în medie, nu se câștigă bine din arbitraj!
- Așa este. Și asta nu se schimbă de ani de zile.
- Poate vârfurile, cu peste 20-24 de meciuri, s-ar descurca OK. Dar sunt 30 de arbitri care câștigă foarte, foarte puțin. Sunt unii arbitri cu două, cinci meciuri pe an. Președintele CCA ne spunea să fim profesioniști și să fim dedicați arbitrajului. Cu cinci meciuri pe an? Eu le spun tocmai invers! Nu vă dedicați arbitrajului pentru că nu aveți nicio garanție! Dacă ai un contract ferm și siguranța că ai o profesie, e greu să fii eliminat după bunul plac al cuiva.
- Nu e deloc plăcut...
- Este o inechitate geografică, iar cei cu deplasări mai lungi ajung la final să câștige mai puțini bani. Și nu este corect! Lucrul ăsta se rezolvă simplu, stabilind un barem fix pentru meci, apoi să fie plătit la kilometru sau altfel. Să fie o minimă echitate! Pe vremuri, asigura clubul gazdă cazarea și masă. Eu am explicat în fața CEx cum se pot elimina unele inechități între arbitri sau discuții. Le-am spus că trebuie să fie un barem fix pentru meci, iar restul să se deconteze.
- Tu în toată perioada asta te-ai ocupat și de școală!
- Am studiat în Elveția și în Spania și aici este meritul părinților mei. Prin faptul că m-au sfătuit să prioritizez studiile. Tata mi-a zis mereu că arbitrajul este important, dar trebuie să pun pe primul loc facultatea și profesia, tocmai să nu aveai o siguranță. Te poți accidenta! Gândiți-vă că în perioada asta a pandemiei când meciurile au fost întrerupte, mulți arbitri nu mai aveau un venit, pentru că trăiau doar din arbitraj.
- Aici ai mare dreptate.
- În cariera mea a existat un moment în care am avut de ales între arbitraj și școală. Eram în Liga 2 și obținusem o bursă la facultate în Elveția, în urma unui concurs. Aveam 10 meciuri în Liga 2 și de două ori fusesem rezervă, deci eram cu un pas în Liga 1. Am prioritizat studiile și am ales să mă duc la Facultate. M-am întors apoi în țară și revenind arbitru. Când vârsta devine înaintată te gândești ce faci după și mi-am pregătit ieșirea. Am urmat un Master în Spania. În mintea mea era mereu să fiu pregătit profesional în afara arbitrajului.
{{text}}