Rapid a câștigat meciul amical cu CS Mioveni, scor 2-1.
Ștefan Blănaru a deschis scorul pentru CS Mioveni în minutul 34, stabilind astfel scorul la finalul primei părți. Alb-vișiniii au întors rezultatul în a doua repriză, grație golurilor reușite de Cătălin Hlistei (minutul 51, din penalty) și Adrian Bălan (minutul 67).
Rapid și CS Mioveni, ultima partidă de pregătire pentru Liga 2
Acesta a fost ultimul meci amical din această iarnă pentru cele două echipe. Sezonul de Liga va fi reluat săptămâna viitoare, când rapidiștii vor înfrunta Ripensia Timișoara pe teren propriu, iar argeșenii CSM Slatina, în deplasare.
Meciul s-a disputat la Mioveni, pe Stadionul Orășenesc.
Per ansamblu a fost un meci bun. E important că am încheiat cu o victorie, dar sunt și multe aspecte care mă nemulțumesc, pe undeva mă îngrijorează. Sunt lucruri pe care nu reușim să le punem la punct, deși mai avem o singură săptămână până la debutul Ligii 2 - Nicolae Grigore, antrenor Rapid
Primul „11” folosit de Rapid: Drăghia - Voicu, Nastos, Dandea, Finica, Jorza, Pănoiu, Sefer, Al. Ioniță I, Hlistei, Bălan
Rapid ocupă locul 3 în Liga 2, cu 26 de puncte, 4 sub liderul FC U Craiova. CS Mioveni este pe 10, cu 21 de puncte.
{{text}}