Stranieri

Analiză: Secretul succesului lui Boloni la Panathinaikos! Cum a reușit „Bunicul” să-i revitalizeze pe „verzi”

Articol de Theodor Jumătate  —  luni, 15 februarie 2021

„Bunicul”, cum a alintat antrenorul Ladislau Boloni în vestiar, care tocmai le-a oferit celor de la Panatihnaikos primul succes în derby-ul cu Olympiakos (2-1) după trei ani, are 3 tineri eleni pe care îi folosește constant, Kampetsis (21 de ani), Ioannidis (21) și Alexandropoulos (19). Dar acest 2-1 cu Olympiakos a fost adus de golurile străinilor: brazilianul Maurício (32) și senegalezul Sankharé (31)

De peste trei ani și nouă meciuri nu mai câștigase Panathinaikos eternul derby grec cu Olympiakos. Era nevoie de Laszlo Bölöni pentru o nouă victorie a verzilor. 2-1, prima înfrângere din acest an a campioanei în liga elenă, și Pana se apropie de locul 2. E neînvinsă în acest an, având șapte succese și două egaluri în nouă meciuri disputate în 2021.

Pe Kampetsis, Panathinaiskos voia să-l dea. Cu Boloni e printre cei mai buni

Loți, 67 de ani, supranumit „bunicul" în vestiar, nu doar datorită părului său alb, ci și pentru că le dă multe sfaturi jucătorilor și e mereu nemulțumit, a găsit secretul pentru a reda forța și echilibrul echipei ateniene. Tineri autohtoni și stranieri experimentați.

Duminică seară, în afara portarului Dioudis, la fel ca în ultima perioadă, a început cu trei greci de perspectivă, pe care antrenorul i-a promovat constant. Întotdeauna i-a plăcut să lucreze cu noul val.- Sotiris Alexandropoulos, 19 ani, mijlocaș defensiv. Crescut la Academia grupării ateniene, a devenit om de bază cu Bölöni. Titular în ultimele opt meciuri în care a jucat.

  • Argyris Kampetsis, 21 de ani, atacant folosit și extremă stânga. Adus în 2018 de la formația secundă a Borussiei Dortmund, nu reușea să se impună la Panathinaikos. Potrivit jurnaliștilor locali, unii oficiali din club voiau să se despartă de el. Dar Bölöni i-a oferit meciuri și încredere. E nelipsit. Titular în ultimele șase partide, cu trei goluri și un assist în această perioadă. Și acum, i se oferă un nou contract.
  • Fotis Ioannidis, 21 de ani, vârf. A venit vara trecută, de la Levadiakos, însă rămânea mai mereu în afara lotului la Pana. Loți i-a dat primele șanse în decembrie și, de atunci, e aproape mereu în primul "11". Șapte din ultimele opt întâlniri în echipa de start, două goluri marcate.
  • Sotiris Alexandropoulos, 19 ani, mijlocaș defensiv. Crescut la Academia grupării ateniene, a devenit om de bază cu Bölöni. Titular în ultimele opt meciuri în care a jucat.

 

Brazilianul lui Mircea și Răzvan Lucescu e liderul lui Boloni 

Marcatorii au fost însă acum veteranii. Străinii transferați în acest sezon, pentru care tehnicianul a insistat:

  • Maurício, 32 de ani, "închizător", controlează linia mediană. Brazilianul, fost jucător și al lui Mircea Lucescu (Zenit, 2016-2017), și al lui Răzvan (PAOK, 2017-2019), s-a mutat în octombrie trecut de la Salonic la Atena. Și, cu Loți, a fost mereu om de bază (excepția, doar când a fost bolnav de coronavirus). A înscris în derby primul său gol la Panathinaikos.
  • Younousse Sankharé, cumpărat cu doar 300.000 de euro, pe 31 ianuarie, de la ȚSKA Sofia (evoluase contra CFR-ului, în Europa League). A apărut în două meciuri și a fost decisiv în ambele: gol de 3-2 cu Atromitos, assist și gol la 2-1 cu Panathinaikos.

Bölöni câștigă toate „pariurile" sale. Cu el, Pana e în continuă ascensiune.

18 meciuriare Laszlo Bölöni la Panathinaikos (12 victorii, 3 egaluri, 3 înfrângeri)

 

Le-am cerut jucătorilor două lucruri: să respecte la maximum planul nostru și să aibă curaj. Au făcut-o. Le cer și fanilor ceva: să ne iubească la fel de mult cât îi iubim și noi și să ne înțeleagă când mai greșim"

Laszlo Bölöni, antrenor Panathinaikos

 Boloni l-a atenționat pe patron: „Ascultați ce zic băieții!"

Giannis Alafouzos, proprietarul lui Panathinaikos, vine rareori în vestiarul echipei după meciuri. După succesul din derby, a făcut-o. I-a felicitat pe jucători, care au început să scandeze: „Bonus, bonus, bonus". Cereau o primă specială.

 Patronul a intrat într-o discuție cu managerul general Pierre Dréossi, francezul cooptat de la Rennes. Nu părea să audă ce se strigă în cabină. Bölöni l-a făcut atent. Și-a pus mâna la ureche și l-a atenționat pe Alafouzos: „Ascultați ce zic băieții!". Și aceștia au erupt: „Bonus, bonus!". Moment în care proprietarul a început să râdă.

VIDEO Ladislau Boloni: „Presiunea nu mă deranjează! Sunt în concurență cu mine însumi”

>

Citește mai multe știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.