Ionel Dănciulescu, managerul academiei de juniori la CS Dinamo și un jucător emblematic din istoria clubului din Ștefan cel Mare, a fost invitatul de marți dimineață a lui Costin Ștucan la emisiunea GSP Live.
Ionel Dănciulescu a vorbit despre situația de la Dinamo București și crede că singura soluție este ca Pablo Cortacero să cedeze acțiunile către suporterii din programul „Doar Dinamo București”, altfel fostul atacant nu vede o soluție de salvare pentru trupa din Ștefan cel Mare.
Ionel Dănciulescu: „Spaniolii sunt în continuare în club, lucrurile vor tărăgăna”
„Acest club este în picioare datorită suporterilor. Dacă nu ar fi fost ei, Dinamo nu ar mai fi reușit să funcționeze. Licența va fi luată pentru că cei din DDB sunt la butoane. Mai sunt mari dinamoviști care ajută clubul, iar Dinamo are garanția că va obține licența pentru că domnul Nicolae Badea este alături de echipă. Există o singură rezolvare. Partea spaniolă să cedeze acțiunile către suporteri, iar eu sunt siguri că ei vor putea să găsească dinamoviști care vor putea ajuta clubul. Altă soluție nu există.
Cu partea spaniolă nu poți să discuți, au spus numai minciuni. Este o nebuloasă. Spaniolii sunt în continuare în club, vor urma tot felul de procese, lucrurile vor tărăgăna. Lucrurile nu se duc spre un făgaș normal. Dacă ei vor continua și vor merge înainte, în această situație, nu văd o finalitate bună a lucrurilor” a declarat Ionel Dănciulescu la GSP Live.
Ionel Dănciulescu: „Dacă vor vorbi cu Contra, cu siguranță se va ajunge la o înțelegere”
Fiecare își gestionează cum știe mai bine viața. Eu mă gândesc că dacă vei vorbi cu Contra, cu siguranță se va ajunge la o înțelegere și nu cred că se va crampona la toată suma de bani. El până la urmă a renunțat la o parte și nu a cerut tot contractul. Dacă cei din DDB vor vorbi cu Cosmin, vor ajunge la o înțelegere.
{{text}}