Grisha Ganchev (58 de ani), patronul ŢSKA Sofia, a anunțat că își va retrage finanțarea de la clubul din capitala Bulgariei, după un conflict cu galeria grupării de la sud de Dunăre.
Grisha Ganchev și partenerul său de la club, Julian Indjov, au decis să se retragă de la conducerea fostei adversare a celor de la CFR Cluj din Europa League, pe care au preluat-o în 2015, după ce a intrat în faliment pentru o datorie totală de 13 milioane de euro.
Grisha Ganchev: „Le dorim succes în campionat, cupă și în Liga Campionilor celor de la ŢSKA Sofia”
„Le mulțumesc la toată comunitatea armatei pentru că au fost înțelegători cu cauza noastră, pentru toată dragostea lor față de echipă. Eu și partenerul meu, Indjov, ne vom finaliza activitatea la ŢSKA. Le dorim succes în campionat, cupă și în Liga Campionilor” a declarat Grisha Ganchev pentru publicația Topsport.
31 de campioantea câștigat CSKA Sofia, fiind cea mai titrată echipă din Bulgaria
Retragerea lui Grisha Ganchev a pornit după comunicatul suporterilor, care au fost revoltați că patronul a renunțat la vedeta echipei, Ali Sowe, care a fost vândut la FC Rostov pentru 4 milioane de euro. ŢSKA Sofia a păstrat un procent de 15% dintr-un viitor transfer, dar galeria s-a înfuriat pentru că echipa nu s-a întărit în mercato de iarnă.
Cât de mult să mai suportăm? În loc să ne îmbunătățim echipa în iarnă, noi vindem și reconstruim din nou în primăvară, când avem o mare problemă de a lupta pe toate fronturile în țara noastră. Asta este politica clubului, de a vinde jucătorii? Sau doar se întâmplă în fiecare perioadă de mercato. CSKA trebuie să lupte pentru fiecare trofeu pus în joc până în ultima clipă
Suporterii ŢSKA Sofia
ŢSKA Sofia - ŢSKA 1948 Sofia, război asemănător cu FCSB - CSA Steaua
În Bulgaria, există un război asemănător pentru identitate precum cel dintre FCSB și Steaua București. În 2015, Grisha Ganchev, pe atunci patronul celor de la Litex Lovech, a cumpărat palmaresul celei mai titrate echipe din Bulgaria și a transformat echipa pe care o deținea în continuatoarea celor de la ŢSKA Sofia.
20 de cupe naționalea câștigat ŢSKA Sofia, iar ultima dată când a cucerit trofeul a fost în sezonul 2015/16, când se afla în Liga a 3-a
Unii suporteri au fost revoltați și la 19 iulie 2016 au fondat noul club, FC ŢSKA 1948 Sofia după o întâlnire care a avut loc la Clubul Centrului Militar din Sofia. La finalul sezonului trecut, au promovat în prima ligă, unde s-au întâlnit pentru prima dată cu ŢSKA Sofia, în prima etapă a campionatului bulgar. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, dar ŢSKA Sofia a câștigat duelul stelelor din retur, după 2-0 cu echipa nou-promovată.
ŢSKA Sofia își dispută meciurile de pe teren propriu pe „Bulgarian Army Stadium”, iar ŢSKA 1948 Sofia, echipa înființată de suporteri, evoluează pe cel mai mare stadion al țării, „Vasil Levski”.
1966/67 și 1981/82sunt sezoanele în care ŢSKA Sofia a ajuns în semifinalele Cupei Campionilor Europeni
{{text}}