Leopoldo Luque, al doilea golgeter al Argentinei la Campionatul Mondial din 1978, după Kempes, a murit la vârsta de 71 de ani. A trecut peste moartea fratelui, în timpul turneului final, a supraviețuit răpirii un an mai târziu, nu a fost răpus nici de infarctul din 2007, dar coronavirusul i-a fost fatal.
Au fost câteva luni cu foarte lacrimi pentru argentinieni. Au plâns pentru pierderile lor din fotbal. Pe 25 noiembrie, s-a stins cel mai mare, zeul albicelest, Diego Maradona. Avea doar 60 de ani. Nici o lună mai târziu, pe 8 decembrie, s-a dus și Alejandro Sabella, la 66. Luni, 15 februarie, Leopoldo Luque s-a ridicat și el la cer. 71. Campionul mondial din 1986, selecționerul finalist la CM 2014 și alt campion mondial, în 1978, toți au dispărut unul după altul.
Leopoldo Luque, de la ciclism la River Plate
Luque a avut o viață plină de durere, de drame, de lovituri. Leo a fost mai pasionat de gimnastică, scrimă și ciclism în copilărie, descoperind fotbalul întâmplător, când a trecut împreună cu tatăl său, rutier profesionist, pe lângă un teren unde jucau preoții. S-a oprit, a intrat și el în joc și nu l-a mai părăsit niciodată. Bicicleta a rămas doar pentru clipele libere.
Puștiul din Santa Fe a ajuns la River Plate, marea sa echipă, pentru care a marcat 75 de goluri în 176 de partide. Cinci ani, între 1975 și 1980, la mijlocul lor cucerind trofeul la care nici nu visa. Cupa Mondială, în 1978.
Fratele lui Leopoldo Luque a murit în drum spre meci
Un turneu de suferință. Nu în iarbă. Pe 6 iunie, înaintea celui de-al doilea meci, fratele său mai mic, Cacho, a murit carbonizat, într-un accident rutier. „Venea de la Santa Fe la Buenos Aires, pentru meciul meu. Tata le-a cerut tuturor să nu-mi spună atunci, pentru că era un joc important, cu Franța”, a povestit el. A înscris în acea seară golul victoriei, 2-1, după ce egalase Platini.
„A doua zi dimineață, am fost anunțat că mă așteaptă familia la barul cantonamentului. Am crezut că veniseră să vorbim despre accidentarea mea. Tata mi-a zis... Nu i-a curs nicio lacrimă”. A plecat cu ei la Santa Fe, a ratat confruntările cu Italia (0-1) și Polonia (2-0), dar s-a întors și a luptat până în final: 0-0 cu Brazilia, 6-0 cu Peru și 3-1 cu Olanda, în ultimul act, pe „Monumental”. La sfârșit, plângea. Lacrimi de durere și fericire întrepătrunse. Era al doilea golgeter al Argentinei: Kempes, 6 reușite, el patru.
Leopoldo Luque, răpit la un an după câștigarea Campionatului Mondial: „Dacă scoți un sunet, îți zbor creierii cu un glonț”
Un an mai târziu, alt șoc. În plină dictatură militară, a fost răpit într-o seară, după ce jucase pentru River. S-a temut pentru viața sa. „Un tip s-a apropiat de mine în fugă. Avea o legitimație a poliției și pistolul în mână. Mi-a cerut actele, i le-am dat, apoi mi-a spus printre dinți: «Stai liniștit! Dacă scoți un sunet, îți zbor creierii cu un glonț!»”, a povestit el.
„M-au sechestrat, m-au jefuit și doar printr-un miracol nu m-au ucis. La un moment dat, în timp ce mergeam cu pistolul la ceafă, în capul meu suna doar pocnetul împușcăturii. Așteptam să fiu omorât”, a dezvăluit în Clarín în iunie 2020. Poate și datorită numelui său, nu l-au asasinat. 41 de ani, Luque a tăcut. Doar el a știut ce a trăit atunci.
21 de goluria marcat Leopoldo Luque în 43 de meciuri la naționala Argentinei, inclusiv 4 reușite în 5 partide la CM 1978
Leopoldo Luque, dublă pneumonie, stop cardiorespirator
În februarie 2007, a suferit un infarct. A supraviețuit. Încă o dată. Coronavirusul i-a fost însă fatal. Pe 25 decembrie, a avut primele simptome. După patru zile, diagnosticul a fost clar: COVID-19. A fost internat la un spital din Mendoza. Starea lui s-a agravat pe 4 ianuarie, avea dublă pneumonie. De atunci a stat la terapie intensivă. Nu a mai putut fi salvat. Pe 15 februarie, un stop cardiorespirator i-a fost fatal. Avea 71 de ani.
{{text}}