Sporturi   •   Tenis   •   AUSTRALIAN OPEN

Simona Halep dezvăluie ce a nemulțumit-o la Australian Open: „Sunt puțin frustrată din cauza asta”

+34 Foto
Simona Halep

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 16 februarie 2021

Simona Halep (29 de ani, 2 WTA) a fost eliminată de americanca Serena Williams (39 de ani, 11 WTA), scor 3-6, 3-6, în sferturile de finală de la Australian Open 2021.

Jucătoarea noastră a vorbit după meci despre cum s-a comportat la acest turneu de Grand Slam și dezvăluie că nu e mulțumită de atitudinea ei din teren, fiind determinată să facă o schimbare.  

„Poate că atitudinea a fost puțin mai negativă în acest turneu, dar voi lucra la asta și, cu siguranță, voi reveni mai puternică. 

Sunt puțin frustrată din cauza negativității de pe teren. Cred că m-am plâns foarte mult. Dar din punct de vedere al tenisului, am făcut o treabă bună. Am lucrat mult în pregătire, iar aici am văzut cât de mult mi-am crescut nivelul. Sunt fericită din acest motiv. Am încredere. Dar trebuie să lucrez ca să fiu din nou într-o formă la nivel mental.


E probabil din cauza presiunii după trei sau patru luni fără niciun meci oficial. Nu știu ce se întâmplă, nu știu la ce să mă aștept. Probabil că e din cauza tensiunii. Simt mai multă tensiune și nu știu cum să o gestionez. Dar nu a fost atât de rău. Sunt OK, dar trebuie să fiu mai bine”, a declarat Simona Halep la conferința de presă.

Citește mai multe știri de la Australian Open: 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.