Gigi Becali (62 de ani) și Mihai Rotaru (46 de ani) au făcut pace și anunță o înțelegere inedită. FCSB și CS Universitatea Craiova nu vor mai concura pe piața transferurilor.
- Pe 7 mai 2017, CS Universitatea Craiova, condusă atunci de Gigi Mulțescu, a trimis o echipă experimentală, cu mulți tineri, în meciul cu Viitorul și a pierdut, scor 0-1. FCSB lupta cu echipa lui Hagi la titlu;
- Pe 31 iulie 2020, FCSB a folosit multe rezerve în meciul cu CFR Cluj, pierdut 0-2. „Feroviarii” concurau cu CS Universitatea Craiova pentru titlu.
FCSB și CS Universitatea Craiova, alături de CFR Cluj, sunt cele mai potente echipe din Liga 1. Gigi Becali și Mihai Rotaru au convenit să nu mai liciteze unul împotriva celuilalt, pentru același fotbalist. Patronul bucureștenilor va avea prioritate la transferuri în vară, iar rândul oltenilor va veni în următoarea perioadă de transferuri.
Gigi Becali a dezvăluit înțelegerea cu Mihai Rotaru
„Am convenit, am căzut la pace. El a făcut ce a făcut cu Viitorul, eu am făcut ce am făcut cu CFR. Da, recunosc, în meciul ăla m-am răzbunat. Mi-a zis omul (n.r. Mihai Rotaru), cu totul respectul, și chiar îl admir pentru asta: «Tu, că ești mai bătrân, te las pe tine să alegi primul, din respect. Apoi aleg eu. Ca să nu ne mai concurăm. De ce să ne mai concurăm? Prima perioadă alegi tu, a doua eu». A zis să încep eu. Consider că nu are rost să se mai răzbune acum”, a declarat Gigi Becali, la „Digi Sport Special”.
{{text}}