Gazeta Sporturilor a intrat în posesia unui mail confidențial între LPF și cluburi din care reiese că eforturile Ligii de a crea un magazin online au fost sabotate de conducătorii din Liga 1. GSP a făcut un review ale paginilor oficiale ale cluburilor pentru a vedea cum își administrează zonele proprii de merchandising. Rezultatul uimitor, în rândurile ce urmează.
23 octombrie 2013. Gino Iorgulescu câștigă alegerile pentru președinția LPF și iese la declarații. “Vom sprijini cluburile pe probleme de marketing, dar şi consultanţă pentru sponsorizări”, spune noul șef al Ligii, promițând o schimbare de la ceea ce el considera învechitul mod de adminitrare al lui Dumitru Dragomir.
11 noiembrie 2020. De pe o adresă oficială a Ligii Profesioniste de Fotbal pleacă un email către toate cele 16 cluburi din Liga. Conținutul mesajului este amuzant, dar și șocant în condițiile în care au trecut 7 ani de administrare Iorgulescu, cu marketing drept prioritate anunțată public:
“Stimați domni. Vă scriem în legătură cu magazinul online de pe site-ul LPF.ro. Așa cum ați fost informați, acest magazin online a fost creat de LPF pentru a venit în sprijinul acțiunilor dumneavoastră de merchandising, fapt pentru care fiecare dintre dumneavoastră a fost dotat cu un cont, comunicat în urmă cu mai bine de două săptămâni. El este funcțional, însă până la data prezentului nimeni nu a adăugat produse în acest cont pentru ca magazinul să poată fi activat. Menționăm de asemenea că niciunul dintre dumneavoastră nu a semnalat dificultăți sau alte inconveniente în acest sens”.
18 februarie 2021. La alte trei luni după acest email, magazinul online gândit de LPF pentru a dezvolta zona de merchandising a cluburilor din Liga 1 este în continuare nefuncțional. Pe site-ul lpf.ro nu există nici acum urcată secțiunea de e-comerț gândită și construită în ultimul an. “Din câte știu, între timp au mai răspuns cluburile. Platforma nu e nici acum funcțională, dar știu că au mai răspuns”, a susținut Justin Ștefan, secretarul general al Ligii, chestionat de Gazetă.
Justin Ștefan se gândește să plece de la LPF
Prezent în direct la GSP Live, joi dimineață, Ștefan a recunoscut că problema magazinului e reală: “E vorba despre un magazin, dar nu pe site-ul Ligii, e o platformă. O făcusem pentru a centraliza vânzarea de bilete, dar nu mai e cazul acum. Centralizăm partea de merchandising, să avem un punct unic de vânzare de fulare, tricouri și alte produse.
Reporter: Cum se cheamă platforma? O știți?
Ștefan: Nu știu cum se cheamă, dar lucrează băieții în sensul în care tot corespondează cu cluburile să le dea ce le trebuie, habar nu am ce trebuie pentru că nu sunt IT-ist. Nu știu emailul, dar citiți-mi-l!
După ce a ascultat conținutul emailului trimis de LPF pe 11 noiembrie anul trecut, Justin Ștefan a spus:
“E amuzant, dar de fapt nu e amuzant. E o țară tristă, dar plină de umor. Mergem mai departe. Am avut discuția asta internă. Toată lumea vine și spune: “Să modificăm legea sponsorizării, că de aia nu vine omul să dea cu sponsorizarea în noi”. Fotbalul se bazează, însă, pe un singur lucru. Audiența. Tu trebuie să livrezi o audiență și tu întrebi: “Oare de ce nu vin sponsorii?”. Există un singur răspuns. Nu livrezi audiență! Dacă nu livrezi, cine e de vină? Marketingul! De ce e vină marketingul? Pentru că nu faceți ce trebuie! Cluburile sunt de vină că nu au marketing sau îl lasă pe un plan secundar. Mesajul din mailul ăsta este: “Bă, nu ne interesează atât de mult marketingul!”.
- Reporter: Cum e posibil ca după șapte ani de mandat Gino Iorgulescu, cluburile să nu fie interesate de marketing?
- Ștefan: E vina mea. Înseamnă că nu am reușit să-i fac să înțeleagă importanța marketingului.
- Reporter: Sunteți un bun psiholog. Luați asupra dumneavoastră responsabilitatea pentru a nu supăra cluburile care vă votează.
- Ștefan: Nu, nu. E vina mea. Nu am o problemă să le arăt cu degetul. Dar trebuie făcută educație în zona de business sportiv, de marketing.
- Reporter: Și cine o să facă această educație?
- Ștefan: Eu o să fac!
- Reporter: O să faceți, dar când?
- Ștefan: Am un proiect personal, dar nu o să lucrez cu cluburile de la Liga 1. Va fi în zona de educație în managementul sportiv. Vă dau un indiciu acum. Poate mă retrag de la Ligă și mă duc în zona privată. Am senzația că doar din zona privată poți să faci schimbări în fotbal românesc.
Ghidul nefardat al e-comerțului în Liga 1
După discuția cu secretarul general al Ligii, Gazeta a verificat site-urile oficiale ale cluburilor din Liga 1 pentru a vedea modul în care este organizată individual zona de comerț online. Concluzia review-ului este că Liga 1 este dependentă de banii din drepturile TV din cauză că administratorii cluburilor nu vor sau nu știu să obțină venituri din alte posibile surse.
FCSB
Nu are pe site magazin online propriu. FCSB a externalizat merchandisingul spre două firme, SC Game Marketing SRL și SC Rod Art’94 Invest SRL. Paginile create de cele două firme arată civilizat, iar fanii pot găsi diferite produse oficiale. Clubul FCSB primește un procent din vânzări.
CFR Cluj
Clubul are pe propriul site o secțiune numită Shop Online. Un click pe link te duce, însă, pe un site numit cocosport.ro, care oferă o gamă semnificativă de produse cu brandul CFR Cluj
CSU Craiova
Pe site-ul oficial, ucv1948.ro, există o secțiune Fan Shop. Deși grafic nu arată ca un fan-shop de ultimă generație din fotbalul occidental, magazinul oferă diferite produse și promoții atrăgătoare pentru fani.
Sepsi OSK
Revelația acestui sezon din Liga 1, Sepsi are pe site-ul oficial o secțiune numită Fan Shop. După click, apare o mică problemă pentru nevorbitorii de limbă maghiară, dar varianta în română lămurește dilema. Clubul te invită să cumperi produsele, la fața locului, în Sfântu Gheorghe, la adresa strada Stadionului 5. La parter. Aparent, nimic online.
FC Botoșani
Clubul patronat de Valeriu Iftime - un susținător public al dezvoltării marketingului în fotbalul românesc - are pe siteul fcbotoșani.ro o secțiune numită Magazin. Secțiunea arată rău, învechit, și conține câteva poza de produse cu indicația că ele pot fi cumpărate doar fizic, din Calea Națională nr.44b. Adică, la stadionul din Botoșani. Nici vorbă de produse online care să fie cumpărate de sirienii încântați că Hagi al lor evoluează în Liga 1.
Academica Clinceni
Aflat pe loc de playoff, clubul din comuna de la marginea de vest a Bucureștiului nu are pe site-ul oficial, academica-clinceni.ro, nicio secțiune de merchandising.
UTA
Pe site-ul oficial al clubului poate fi identificată ușor zona numită Shop. Un click te duce pe un alt site, 1945.ro, deținut de firma Afront Mediatech SRL, aparent o companie care a obținut externalizarea vânzării de produse cu brandul UTA. Site-ul arată civilizat și oferă o gamă semnificativă de produse.
Chindia Târgoviște
Cu echipa într-o formă nesperat de bună în acest sezon, Chindia are un site decent, dar care nu conține nicio secțiune pentru comerț online a produselor cu sigla clubului.
Gaz Metan Mediaș
Pe pagina de primire de pe site-ul oficial poate fi găsită cu greu calea către ceea ce ar trebui să fie magazinul online al clubului. După un ocol printr-o iconiță a unui coș ajungem pe pagina Magazin unde aflăm că Gaz Metan este partener Joma. De acolo, clubul te trimite pe pagina producătorului spaniol de echipament sportiv pentru a achiziționa unul dintre cele 29 de produse din ofertă.
FC Argeș
În revenire de formă, cu un nou management, FC Argeș are un site pe care accesezi imediat categoria Magazin. Deși arată civilizat și are o ofertă variată, magazinul te lasă cu greu să găsești tricoul oficial de joc, Macron, la prețul de 210 lei, ascuns printre alte produse.
Dinamo
Pe site-ul oficial fcdinamo.ro, cu greu poate fi identificată secțiunea de vânzări online de produse. Ea se ascunde sub reprezentarea grafică a unui coș. Pe secțiune există o gamă de produse, însă niciunul din actualul sezon. Mai mult, Dan Nistor apare încă în imagini, deși s-a transferat la CSU Craiova în urmă cu mai bine de un an.
Viitorul
Pe un site modern, fcviitorul.ro, clubul Viitorul are bine marcată secțiunea Shop. Un click simplu te duce într-un magazin virtual bine dotat și suficient de atractiv ca imagine. Cartea lui Gică Hagi, Campionii creează campioni, are o secțiune specială și se cumpără la prețul de 100 de lei. Singura problemă a magazinului este că nu îți dă posibilitatea de a te mai întoarce la pagina principală decât printr-un clasic “back”, nefiind gândită nicio alternativă
Astra
Clubul din Giurgiu are datorii peste datorii și un site cu design de jumătatea anilor 2000, dar care conține secțiunea Fanshop. Dai click și vezi o poză cu echipa din perioada când antrenor era încă Șumudică, plus o indicație: “Produsele se pot achiziționa de pe site-ul eventbook.ro". Dai click din nou și afli într-un mod primitiv că poți achiționa un fular, un odorizant sau un pachet fular+odorizant. Experiența e șocantă în continuare: orice produs comandat dispare și se transformă într-un bilet fantomă de meci atunci când este adăugat în coș.
Hermannstadt
Aflat într-un oraș cu pretenții occidentale, clubul Hermannstadt nu are un magazin online. Totuși, administratorii au postat la secțiunea Media o informație că magazinul online va fi disponibil în curând.
FC Voluntari
Site-ul oficial al clubului de la periferia nordică a Bucureștiului anunță prioritatea sa: “Comunitatea pe primul loc”. Totuși, un vizitator din afara comunității are dificultăți majore să afle dacă poate cumpăra sau nu online un tricou cu ancora inspirată din trecutul marinăresc al primarului Florin Pandele. Aparent, nu poate
Poli Iași
Ultima clasată în Liga 1 nu ar fi în pericol de retrogradare la capitolul merchandising. Pe site-ul oficial poți ajunge destul de repede la secțiunea Magazinul Oficial unde poți găsi produse cu logoul clubului. Problema este că, în ciuda rezultatelor proaste ale echipei, nu mai poți găsi niciun tricou oficial. Dai click pe secțiune și… “Ne pare rău, nu am găsit produse care să se potrivească cu căutarea ta”. Ori fanii au epuizat stocul, ori stocul i-a epuizat pe conducători.
“Dacă într-o zi o să mă dea Gino afară de la Ligă, și există riscul ăsta tot timpul, nu mă apuc de avocatură, ci fac Liga Fanilor de Pretutindeni.
- Justin Ștefan, secretar general LPF
{{text}}