Thomas Tuchel, antrenorul lui Chelsea, l-a înlocuit pe Callum Hudson-Odoi la o jumătate de oră după ce îl aruncase în joc, după pauză, în egalul cu Southampton, 1-1. Atacantul s-a înfuriat, dar managerul îl critică: „Nu mi-au plăcut nici efortul lui, nici atitudinea sa pe teren”
- Atletico Madrid- Chelsea se joacă la București, marți, 23 februarie, de la ora 22:00, în turul optimilor UEFA Champions League. Meciul va fi liveTEXT, video și foto pe GSP.ro și în direct pe LookSport+, Digi Sport 1 și TV Telekom Sport
Înlocuitorul lui Frank Lampard, demis pe 25 ianuarie, Thomas Tuchel a schimbat ceva la Chelsea. Albaștrii nu mai pierd și primesc foarte rar goluri. În șapte meciuri jucate în toate competițiile, cu noul manager german, au câștigat de cinci ori și au terminat în două rânduri la egalitate (și sâmbătă, 1-1 la Southampton), având un golaveraj foarte bun: 9-2.
În plus, în cele șase partide de Premier League, adversarii au o medie de numai 1,7 șuturi pe poartă. Nimeni nu mai are o cifră atât de mică. Problema apărării pare rezolvată înaintea sosirii la București, pentru „ciocnirea" cu Atlético.
Tuchel a provocat scandal în vestiarul lui Chelsea
Dar tot Tuchel a făcut și o mișcare ce a provocat tulburare în vestiarul londonezilor. Sâmbătă, imediat după pauză, l-a scos pe Abraham, înlocuindu-l cu Hudson-Odoi. Pentru ca, în minutul 76, la doar a treia schimbare, să-l cheme înapoi pe bancă pe Hudson-Odoi, substituit cu Ziyech. Stupefiat, atacantul a părăsit terenul furios. Callum nu înțelegea nimic. O piesă importantă de la sosirea tehnicianului neamț, cu gol și trei assisturi, schimbată după numai o jumătate de oră!
„Tuchel vrea să-și impună autoritatea la Chelsea"
„Primul moment fierbinte de la Chelsea cu Tuchel manager. Știm că e un tip dur, care ia decizii curajoase și vrea să-și impună autoritatea", l-a descris la BT Sport Joe Cole, șapte ani jucător pe „Stamford Bridge".
Dar el spune: „Hudson-Odoi nu a făcut un joc prea bun, corect, însă e genul de fotbalist care îți poate oferi oricând o clipă de magie. Tuchel a riscat scoțându-l atât de repede. Tânărul e nervos, se vedea asta, și vestiarul se poate diviza acum. Cred că managerul a greșit". A adăugat: „Nu era necesar să enerveze un jucător, un tânăr fantastic, care ar putea fi chiar titular marți, cu Atlético".
Thomas Tuchel: „Pretind implicare sută la sută"
Tuchel a explicat de ce a făcut acest gest. „L-am folosit pe Hudson, dar n-am fost mulțumit de efortul lui și nici de atitudinea sa în fazele de contra-presing. Am hotărât să-l scot pe el, pentru că pretind implicare sută la sută, iar Hudson nu mi-a răspuns pe teren așa cum doream".
Totuși, tehnicianul a anunțat că înlocuirea rapidă nu-i afectează șansele lui Callum de a juca în Champions League. „A fost o decizie aspră. Mâine însă va fi uitată și el are posibilitatea de a fi titular cu Atlético".
Uneori, eu iau asemenea decizii neașteptate, pentru că vreau să câștig meciurile. Nu mă deranjează când un jucător greșește. Nu accept însă lipsa de atitudine.
-Thomas Tuchel, manager Chelsea
{{text}}