International   •   Stranieri   •   UCRAINA

Mircea Lucescu, salvat în ultima clipă în Desna - Dinamo Kiev » A egalat în prelungiri și rămâne lider!

Mircea Lucescu, antrenor Dinamo Kiev // foto: Facebook @ FC Dynamo Kyiv

Articol de Theodor Jumătate   —  duminică, 21 februarie 2021

Dinamo Kiev a obținut un punct când nimeni nu se mai aștepta. Țigankov a înscris în minutul 90+2 din lovitură de pedeapsă cu Desna, iar meciul s-a încheiat 1-1 și Mircea Lucescu e tot pe locul 1. Are un punct înaintea lui Șahtior.

Dacă ar fi pierdut aseară, Mircea Lucescu ar fi căzut pe locul 2 în Ucraina cu Dinamo Kiev. Șahtior i-ar fi depășit la golaveraj pe albaștri.

Și totuși, Țigankov a reușit să egaleze din penalty în al doilea minut de prelungire, salvând poziția de lider. Fundașul advers a făcut henț încercând să-l oprească pe Buialski, dar arbitrul nu a dictat direct lovitură de pedeapsă. S-a lămurit după ce a revăzut faza pe monitorul aflat la marginea terenului, a dat 11 metri și Țigankov nu a ratat.

Dinamo Kiev rămâne lider în Ucraina


1-1 scor final cu Desna și Dinamo, care a ratat multe ocazii în acest joc, rămâne pe locul 1, cu un punct în fața lui Șahtior (34-33). Meciul a fost considerat în deplasare, dar s-a disputat pe „Valeri Lobanovski”, al doilea stadion din Kiev.

VIDEO. Ioan Andone, dezvăluiri despre Mircea Lucescu: „Ne-a primit inclusiv în vestiar la analiza unui meci, acolo unde eu n-am primit pe nimeni în viața mea”

Citește mai multe știri despre stranieri:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.