Dinamo a pierdut pe terenul Astrei, 0-2, după o prestație modestă a elevilor lui Ionel Gane și un joc solid făcut de echipa gazdă, pregătită de Eugen Neagoe.
„Câinii” au fost dominați la toate capitolele de Astra, în special în prima repriză, când gazdele au marcat de două ori. După pauză, dinamoviștii au echilibrat jocul, însă nu au avut puterea să marcheze în poarta lui Popa.
Jucătorii lui Dinamo au avut o evoluție dezamăgitoare. Cei mai importanți jucători ai lui Gane, Sorescu, Filip, Pujlic și Fabbrini, alături de Eșanu și Gueye, au fost cei mai slabi de pe teren, fiind notați cu 4 de Gazeta Sporturilor.
Doar Paul Anton a jucat peste media echipei, primind 6.
De partea cealaltă, Astra a dat cei mai buni jucători de pe teren. Valentin Gheorghe și Stahl, marcatorii golurilor, și fundașul Graovac au jucat foarte bine și au luat nota 7.
{{text}}