Ilie Dumitrescu, fost mare internațional, a comentat pe seama scandalului în care Florinel Coman (22 de ani), extrema stânga a lui FCSB, este implicat. Acesta a oferit exemplul Mexicului în privința obținerii carnetului de conducere, țară în care „Mister” a jucat spre finalul carierei.
- CONTEXT: Florinel Coman a fost înregistrat de aparatul radar gonind cu o viteză de 165 de kilometri pe oră pe „Autostrada Soarelui”.
- În momentul în care i s-au cerut actele, Coman nu a prezentat documentele necesare. Polițiștii au constatat că fotbalistul nu are, de fapt, permis de conducere pentru nicio categorie!
- Ca atare, fotbalistul s-a ales cu dosar penal pentru conducere pe drumurile publice fără a deține permis.
- Gigi Becali, patronul FCSB, susține că Florinel Coman are permisul obținut în Ucraina.
Ilie Dumitrescu, prima reacție după incidentul cu Florinel Coman
„În Mexic te duceai la poliție, dădeai 50 de dolari și îți dădea carnetul. Nu trebuia să mai dai niciun examen în Mexic. Te duceai la Poliție, dădeai o poză și 50 de dolari. Să știți că nu glumesc. Nu a fost cazul meu. Dacă te descurci să conduci în Mexic, te descurci în orice zonă din lumea asta. Semnalizezi stânga, faci dreapta. Nu există stop.
Eu am pe cineva, o cunoștință foarte apropiată, care și-a luat permisul în Mexic. E recunoscut în orice țară. Dacă poți să conduci în Mexic, poți să conduci în orice zonă din lume”, a declarat Dumitrescu, potrivit digisport.ro.
Dosar penal pentru Florinel Coman
Florinel Coman a fost surprins cu acea viteză în drum spre București, iar în momentul în care i s-au cerut actele, nu a prezentat documentele necesare. Polițiștii au constatat că fotbalistul nu are, de fapt, permis de conducere pentru nicio categorie! Ca atare, Coman s-ar fi ales cu dosar penal pentru conducere pe drumurile publice fără a deține permis.
Ce riscă Florinel Coman
Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere:
Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani
- Art 335 din Codul Penal
{{text}}