Cristiano Ronaldo nu e depășit decât de Zlatan Ibrahimovic la numărul echipelor contra cărora a marcat în elita Europei. Cu a șaptea „dublă” în tricoul lui Juventus, l-a întrecut pe Romelu Lukaku în actuala Serie A.
Juventus a revenit pe podium, în spatele tandemului milanez, grație succesului (3-0) cu codașa Crotone, într-un meci în care Drăgușin și Drăguș n-au fost adversari în teren. Cristiano a strălucit iar, după eclipsa de la Porto, și l-a detronat pe Romelu Lukaku din topul capocannonierilor.
A fost a șaptea lui „doppietta" stagională (nimeni nu are atâtea meciuri cu cel puțin două goluri în Top 5 campionate ale Europei!). N-o mai reușise cu capul din mai 2015, de la Sevilla - Real Madrid 2-3.
111 goluri influențate de Cristiano Ronaldo
„Canibalul s-a întors! Este cel mai bun Ronaldo italian", a titrat Gazzetta dello Sport. Cristiano și-a trecut pe răboj, totodată, a 78-a victimă în elita continentală. N-a iertat niciuna dintre actualele adversare din Serie A. Din 2000 încoace, doar Ibrahimovic a dat gol mai multor echipe (79)!
CR7 are 13 reușite în ultimele nouă întâlniri cu formațiile nou-promovate. Și 25 în total în 28 de partide stagionale, punctând în toate cele patru competiții în care a evoluat. Atacantul portughez de 36 de ani a influențat 111 goluri în 117 partide bifate în tricoul bianconero, după transferul de la Real.
18 goluria marcat Cristiano în acest campionat, cu unu mai mult decât interistul Romelu Lukaku și patru peste Ibrahimovici, Immobile și Muriel
{{text}}