Liga 1

Florin Răducioiu, amintire de colecție cu Cristi Borcea: „A venit cu avionul privat la mine. Să vă spun ce s-a întâmplat”

Florin Răducioiu, 50 de ani, a povestit cum Cristi Borcea, fostul patron al lui Dinamo, l-a convins să nu se retragă în 2002, când atacantul a semnat cu AS Monaco.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 23 februarie 2021

Florin Răducioiu, 50 de ani, a povestit cum Cristi Borcea, fostul patron al lui Dinamo, l-a convins să nu se retragă în 2002, când atacantul a semnat în cele din urmă cu AS Monaco.

După experiența de la Dinamo încheiată în 2001, Răducioiu voia să pună punct carierei de fotbalist. Borcea l-a întors din drum, iar atacantul Generației de Aur s-a dus la AS Monaco, unde a jucat 12 meciuri, reușind un gol.

„Eram pe cale de a mă lăsa de fotbal. Aveam aproape 32 de ani, eram foarte afectat de decesul lui Cătălin Hîldan. Cristi Borcea a venit, a luat un avion privat, a venit la mine la Nisa, am făcut vizita medicală. Am mers la preşedintele celor de la AS Monaco şi am semnat acest transfer neaşteptat, surprinzător pentru mine, îi datorez enorm lui Cristi Borcea.

Am semnat pe un an şi jumătate, cu o echipă deosebită, cu un lot minunat, erau campioni ai Franţei cu un an înainte. Erau jucători mari, extrem de consacraţi. S-au complicat lucrurile după 6 luni, Claude Puel a fost schimbat cu Didier Deschamps şi m-a anunţat la începutul sezonului 2002-2003 că nu sunt un jucător pe care va conta în noul sezon. 

Nu am vrut să renunţ la contract, pentru că nu aveam echipă. Şi cam asta a fost experienţa mea la Monte Carlo”, a declarat Răducioiu pentru Look Sport.

4 repere despre Florin Răducioiu:

  1. E al treilea cel mai tânăr debutant din istoria lui Dinamo în campionat, după Marius Niculae și Paul Codrea: a început la 16 ani, 1 lună și 23 zile, pe 10 mai 1986;
  2. A marcat trei goluri în finala Cupei României din 1990, Dinamo - Steaua 6-4, o performanță pe care, în 176 de episoade din Derby, a mai izbutit-o doar Alexandru Ene I (Dinamo - Steaua 6-2 în campionat, 1 octombrie 1951);
  3. Toate cele 21 de goluri marcate pentru România au fost înscrise în meciurile oficiale. Într-un clasament privind reuşitele în partidele pe puncte, Răducioiu ocupă locul 3, după Hagi (26) şi Mutu (24);
  4. A marcat un gol pentru Milan în grupele UCL în sezonul în care italienii aveau să cucerească trofeul: 1 decembrie 1993, Milan - Porto 3-0, a deschis scorul.

Cum a reacționat Victor Becali la povestea despre un incident „neortodox” cu prietena lui Răducioiu: „Am amnezie!”

>

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.