Liga 1

Un nou ajutor pentru Dinamo! ADPD uită de certurile cu DDB și virează o sumă importantă pentru club

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 23 februarie 2021

Problemele financiare de la Dinamo îi fac pe fani uite de certuri și să facă tot posibilul pentru salvarea clubului.

Suporterii DDB fac eforturi pentru ca echipa să poată lua licența pentru sezonul viitor, iar fanii din ADPD au decis să dea o mână de ajutor. Deși între DDB și ADPD au existat mai multe certuri,  Asociația Dinamoviști pentru Dinamo a anunțat că sprijină cu bani demersul celor din programul Doar Dinamo București.

ADPD, bani pentru Dinamo

Astfel, ADPD a anunțat că va cumpăra 500 de tricouri de joc, astfel încât să vireze în conturile echipei suma de 118.426 de lei, aproximativ 25.000 de euro.

Situația complicată privind obținerea licenței ne obligă să facem tot ce ne stă în putință pentru ca Dinamo să treacă peste acest obstacol.

În urma mesajelor primite din partea suporterilor cotizanți în cadrul proiectului socios ADPD, Consiliul Director al Asociației s-a întrunit pentru a găsi modalitatea legală prin care întreaga sumă rămasă să ajungă în contul echipei Dinamo, respectiv 118 426 lei.

S-a hotărât ca Asociația Dinamoviști Pentru Dinamo să cumpere de la club 500 de tricouri oficiale de joc , care odată achiziționate vor fi trimise apoi tuturor membrilor cotizanți ai Asociației.

În acest mod putem ajuta în demersul de obținere a licenței, iar voi, cei care ați luat parte la acest proiect îndrăzneț, veți primi câte un tricou oficial Dinamo
- Asociația Dinamoviști pentru Dinamo

Dinamo, la mâna fanilor pentru obținerea licenței

Deși se anunțase că mai este nevoie de aproximativ 600.000 de euro astfel încât banii pentru licență să fie strânși, se pare că datoriile „câinilor roșii” sunt mai mari de atât. Un comunicat emis recent de Peluza „Cătălin Hîldan” arată că „suma pe care trebuie să o strângem e asta: 863.000 de euro. Cifră finală, furnizată de contabilitatea clubului astăzi (n.r. - duminică, 21 februarie)!”.

VIDEO Dănciulescu crede că viitorul lui Dinamo e sumbru: „Spaniolii vor tărăgăna lucrurile”

>

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.