Liga 1

Răzvan Raț a petrecut 10 ani în Ucraina și nu-l înțelege pe Florinel Coman: „Băieții ăia de la permise ar trebui să se întrebe un lucru”

+16 Foto
Florinel Coman a fost prins de polițiști cu un carnet obținut în Ucraina / Sursă foto: GSP

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 23 februarie 2021

Răzvan Raț (39 de ani), jucătorul care a petrecut ani buni la Șahtior Donețk, a discutat pe marginea scandalului în care este implicat Florinel Coman (22 de ani), surprins de polițiștii din România cu o traducere a unui permis care ar fi obținut în Ucraina.

Raț a petrecut 10 ani în Ucraina, la Șahtior Donețk, și afirmă că nu găsește raționamentul pentru care Florinel Coman și-ar fi luat permisul de conducere în Ucraina.

Răzvan Raț: „Dacă Florinel Coman a condus atâta timp fără permis, să-și asume!”

„Eu locuiesc în România, n-am nevoie de carnet de Ucraina. Nu știu dacă e ceva complicat. Atât timp cât nu locuiesc în altă țară, n-am cum să am permis din țara respectivă. Băieții ăia de la permise ar trebui să se se întrebe de ce ai nevoie să-ți iei permis de Ucraina dacă ești din România.

Eu aveam un permis de ședere temporar, care se reînnoia la un anumit timp. Dacă a condus atâta timp fără carnet, să-și asume”, a spus Răzvan Raț, la emisiunea „Fotbal Club”, de la Digi Sport.

Dosar penal pentru Florinel Coman

Florinel Coman a fost surprins cu 165km/h în drum spre București, iar în momentul în care i s-au cerut actele, nu a prezentat documentele necesare. Polițiștii au constatat că fotbalistul nu are, de fapt, permis de conducere pentru nicio categorie! Ca atare, Coman s-ar fi ales cu dosar penal pentru conducere pe drumurile publice fără a deține permis.

Ce riscă Florinel Coman

Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere: Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani - Art 335 din Codul Penal

VIDEO Andrei Prepeliță taxează gestul lui Florinel Coman

>

GALERIE FOTO Cum arată bolidul lui Florinel Coman

+16 Foto
Sursă foto: Instagram Ioana Timofeciuc

Citește și alte știri despre Florinel Coman: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.