Stranieri

Anunț sumbru pentru Dan Petrescu după despărțirea de Kayserispor: „Greu să mai prindă o echipă de top acum”

Dan Petrescu

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 23 februarie 2021

Dan Petrescu (53 de ani) s-a despărțit de Kayserispor după doar 45 de zile la cârma echipei din Turcia. Vasile Miriuță (52) și Marius Bilașco (39) au comentat vestea. 

După doar opt meciuri în care a antrenat-o pe Kayseri, Dan Petrescu a plecat de la echipă. Explicația turcilor: „Din motivele familiale ale directorului nostru tehnic, Dan Petrescu, ne despărțim printr-o înțelegere reciprocă”.

Vasile Miriuță: „Dan Petrescu s-a dus la o echipă vai de mama lor”

Vasile Miriuță nu a fost surprins de această decizie. „Tati” a amintit declarațiile ofițerului de presă al lui Kayseri din urmă cu câteva zile, care a spus că „Suntem o echipă fricoasă! N-am văzut nicio idee de joc, nu am rezolvat problema ocaziilor de gol și a construcției atacurilor periculoase, pe care o avem de anul trecut”.

„Când am văzut declaraţia ofiţerului de presă, acum vreo două zile, când l-a criticat pe Petrescu... că echipa nu joacă nimic, că ne e frică să jucăm, nu avem ocazii... puteam să fac pariu cu oricine, chiar am vorbit cu fiul meu: «Fii atent că îl dau pe Petrescu afară». Acum s-a confirmat.

Petrescu e un nume, un antrenor foarte bun, poate în primii trei antrenori români la ora actuală. Odată ce ai câştigat trei campionate cu CFR Cluj şi ai mai câştigat un titlu (n.r. - cu Unirea Urziceni), nu te duci la o echipă care se bate la retrogradare în Turcia. Stai frumos în Dubai, la plaja, vreo două luni, cu familia, îţi încarci bateriile şi iei o echipă de top. S-a dus la o echipă vai de mama lor!

E foarte greu să mai prinzi o echipă de top acum. Odată ce ajungi la un nivel şi te dă afară după o lună de zile, e greu să mai prinzi o echipă de top. Părerea mea e că a greşit, eu n-aş fi făcut niciodată mutarea asta. A vrut să antreneze... e păcat! Chiar îmi pare rău pentru el. Un antrenor care a dus CFR în Europa League, apoi te duci la o echipă modestă din Turcia”, a spus Miriuță la Look Sport

Și Marius Bilașco, fost colaborator al lui Dan Petrescu la CFR Cluj, a comentat decizia turcilor: „Sunt surprins, nu mă aşteptam. Orice echipă îşi pune antrenor pentru cel puţin şase luni, au obiectiv salvarea de la retrogradare. Nu îl schimbi imediat! E surprinzător”. 

VIDEO. Variantă-surpriză legată de plecarea lui Dan Petrescu de la CFR Cluj » Claudiu Niculescu: „A fost forțat să plece! Nu au mai avut răbdare”

>

Citește mai multe știri despre fotbalul din Turcia:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.