Fotbal   •   Liga 1   •   DOPING

Un nou caz de dopaj în Liga 1?! Declarații controversate, în direct la TV: „Făceam injecții” » Medicul și echipa care ar fi folosit metode interzise + primele reacții

Răzvan Stanca, 41 de ani, fost portar, a intrat în atenția ANAD, după o serie de afirmații controversate făcute în ultima vreme.

Articol de Alexandru Barbu   —  miercuri, 24 februarie 2021

Fostul portar Răzvan Stanca, 41 de ani, a intrat în atenția ANAD, după o serie de afirmații controversate făcute în ultima vreme.

UPDATE, ora 21:45 » Răzvan Stanca: „Nu m-am dopat niciodată!”

„S-a produs o mare confuzie. Eu am făcut injecții subcutanate la Pandurii, nu în venă. Dacă bagi în sânge, da, e adio! Dar n-am făcut asta. Nu m-am dopat niciodată în viața mea. Nici la Steaua, e posibil să mă fi exprimat greșit în emisiunea de acum o lună. Și dacă m-aș fi dopat, n-aș fi recunoscut la TV, vă dați seama. Dar nu e cazul. De ce m-aș fi dopat ca portar? E doar o confuzie”, a declarat Stanca, pentru Gazetă, într-un drept la replică.

Știrea inițială » ANAD anchetează un caz de doping în Liga 1


Acea terapie cu ozon am făcut-o la Pandurii, dar erau niște injecții pentru a recupera organismul, nu pentru a te dopa sau pentru a fi cu un pas peste adversar. Era o simplă metodă de a regenera organismul, pentru că jucam din 3 în 3 zile! Asta a fost tot. La Steaua, pe corpul meu, eu n-am făcut această terapie!”, a declarat Răzvan Stanca, azi, la Look Sport.

Deși acum susține că în perioada FCSB nu s-a apelat la ozonoterapie, Stanca afirma în urmă cu o lună, pentru Prosport, exact contrariul: „La FCSB am făcut acea terapie cu ozon în venă, ca să revii mai repede. Am făcut și la Pandurii, cu Paligora. La început e dureros, se umflă pielea”.

Conform regulamentului WADA, „orice manipulare a sângelui este strict interzisă şi, implicit, este considerat doping”. De asemenea, statutul agenţiei mondiale mai specifică faptul că „orice procedură anti-doping trebuie declanşată în termen de 10 ani de la data pretinsei încălcări a regulamentului”.

Cristi Balaj: „Nu iertăm pe nimeni”


Contactat de GSP.ro, Cristi Balaj, președintele ANAD, a confirmat investigarea cazului: „Și medicii pot fi sancționați, dacă se dovedește vreo încălcare a regulamentului în această situație. Nu doresc să vorbesc foarte multe acum, pentru că ar însemna să mă antepronunț. Cert e că nu iertăm pe nimeni și nu închidem ochii! Știu despre e vorba și vom investiga”.

Radu Paligora, medicul numit de Stanca

Radu Paligora, fost medic la FCSB, în prezent la CFR Cluj, a lucrat la Pandurii o scurtă perioadă, în sezonul 2015-2016 (L1), alături de antrenorul Edi Iordănescu.

Răzvan Stanca a activat de-a lungul carierei doar în România, pentru Sportul, Farul, Dacia Mioveni, Pandurii, FCSB și Craiova. S-a retras în 2018.

Deși a declarat că s-a dopat la GSP Live, Paul Pîrvulescu a scăpat de suspendare

  • CONTEXT: Paul Pîrvulescu a mărturisit în luna mai 2020, în emisiunea GSP Live, că a făcut, la o echipă din România, terapie cu injecţii intravenoase, o procedură care înseamnă doping.
  • După mai bine de trei luni de la startul audierilor în cazul fundașului Paul Pîrvulescu, oficialii Agenţiei Naţionale Anti-Doping au decis că fotbalistului i se ridică suspendarea provizorie, întrucât „nu au existat suficiente dovezi care să demonstreze încălcarea prevederilor din lege".

„Eu la FCSB n-am făcut ozonoterapie. Am făcut în altă parte, dar nu la Steaua, am făcut la o altă echipă din ţară. Când făceam ozonoterapie, a doua zi mă simţeam rău. Apoi, în următoarea zi eram ok. Nu pot să spun unde am făcut, la ce echipă, pentru că aş pune doctorul de acolo într-o situaţie delicată. Eu n-am făcut insuflaţii rectale, ci injecţii în venă. Nu era ceva wow, iar din punctul de vedere al sănătăţii e ok. Dar e doping, da", declara Pîrvulescu la GSP Live.

3 sportivi/antrenoriau fost suspendați pe viață după folosirea sau administrarea substanțelor interzise: Elena Moreșanu (kaiac-canoe), Cristian Russ (culturism) și Laurențiu Basarab (tenis)

Citește mai multe articole din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.