Florin Tănase (26 de ani, mijlocaș ofensiv) are toate șansele să plece de la FCSB în vară. Drept dovadă stau ultimele declarații făcute de Gigi Becali și Giovanni Becali.
„Sunt șanse destul de mari să plece în America, dar totul depinde de valoarea ofertei pe care pot să i-o aduc lui Gigi Becali. Și, bineînțeles, dacă și Gigi va fi de acord. Cred că poate fi vorba despre 3,5-4 milioane de euro și atunci toate părțile pot fi mulțumite”, a declarat Giovanni, consilierul firmei de impresariat care se ocupă de Tănase, pentru Fanatik.
„Nu i-am promis nimic lui Tănase, dar e posibil să-l las să plece la vară. Depinde, normal, și de ofertă”, a declarat și Gigi Becali, conform sursei citate.
În vara lui 2019, Tănase a mai avut o ofertă din MLS, de la New York Red Bulls. În cele din urmă, transferul nu s-a concretizat. Mijlocașul ofensiv mai are doi ani de contract cu FCSB.
Florin Tănase, în anul de aur la FCSB
SEZON* | INDEX INSTAT** | GOLURI | PASE DECISIVE |
---|---|---|---|
2020/21*** | 274 | 15 | 2 |
2019/20 | 265 | 7 | 5 |
2018/19 | 271 | 10 | 7 |
2017/18 | 276 | 10 | 4 |
2016/17 | 250 | 4 | 1 |
*Sezon în curs de desfășurare. Tănase mai are la dispoziție, teoretic, încă 16 meciuri (!) pentru a-și îmbunătăți cifrele
**Indexul InStat constituie o evaluare, ca medie, după toate criteriile relevante pentru prestația unei fotbalist cu profil ofensiv. Printre capitolele luate în calcul: goluri marcate, șuturi la și pe poartă, pase, dueluri câștigate în atac, procentaj de pase reușite, driblinguri, centrări etc.
***Au fost luate în considerare doar confruntările din Liga 1
3.000.000 €este cota de piață a lui Florin Tănase, conform site-ului de specialitate Transfermarkt
1.500.000 €a plătit FCSB pentru Tănase celor de la Viitorul, în august 2016
{{text}}