Strigătul jucătorilor de la echipa masculină de handbal a CSM București: ”Suntem neplătiți de patru luni. Am văzut că domnul primar s-a dus să discute cu fetele de la CSM, dar noi ai cui suntem?”, întreabă jucătorii
CSM București a învins vineri, în etapa a 18-a a Ligii Zimbrilor, în Sala Rapid, cu 24-23 pe CSM Focșani și se află în continuare pe locul 4 în clasament, loc de cupă europeană. Elevii lui Eliodor Voica au condus de la un capăt la altul, au avut ceva emoții pe final, dar în cele din urmă și-au trecut în cont cele trei puncte.
La finalul partidei, jucătorii s-au plâns de faptul că nimeni nu-i bagă în seamă, "parcă am fi echipa nimănui! Și pe noi tot CSM București scrie", spun handbaliștii. "S-au împlinit patru luni de când nu am primit niciun ban. Săptămâna trecută am ratat calificarea în sferturile de finală ale EHF European Cup, dar cine poate să se uite în ochii băieților și să le reproșeze ceva? Poate dacă cineva ar fi venit să vorbească, să le dea asigurări băieților că totul se va rezolva, altfel stăteau lucrurile", afirmă și cei din cadrul echipei masculine.
Fetele aproape la zi cu banii
Problemele financiare la echipa feminină a CSM București au fost aproape rezolvate. Chiar primarul Bucureștiului, Nicușor Dan a fost să stea de vorbă cu Cristina Neagu și colegele ei. Le-a dat asigurări că-și vor primi banii restanți. În acel moment, și la echipa feminină erau restanțe de patru luni. Dar imediat, în conturile jucătoarelor au intrat salariile pe două luni! "Am văzut că domnul primar a fost la antrenamente, le-a oferit flori fetelor. Noi îl așteptam să vorbim cu dânsul, să-i explicăm și noi situația", e mesajul "tigrilor" de la CSM.
"Starea de incertitudine continuă. Am văzut că la fete se semnează contracte pentru sezonul viitor, se prelungesc contracte. Noi vom mai exista în Liga Zimbrilor în sezonul viitor? Așteptăm un răspuns", este mesajul jucătorilor! Handbaliștii au recurs, în trecut, la un protest sub formă de grevă japoneză, jucând cu banderole albe. Totul a rămas însă fără rezultat!
{{text}}