Dinamo a fost umilită de Viitorul, scor 0-5. Mircea Rednic (58 de ani) îndeamnă la calm după această victorie și deplânge situația fostei echipe.
„Am avut și noroc, am marcat la toate situațiile. Dinamo a fost fără 3 jucători de bază. A fost un joc bun, mai ales prima repriză. Ei au riscat mai mult în repriza a doua și am mai dat două goluri. Nu trebuie să facem fiesta, trebuie să ne respectăm adversarii. Chiar dacă sunt într-o situație delicată, cu tot ce se întâmplă în jurul lor, nu le dă stabilitate.
Am pierdut cu Sepsi și CFR în minutul 92, am avut momente bune, dar problema e ca-n seara asta: am greșit și adversarul ne-a taxat. Un atacant cu talie face diferența, au intrat și tinerii, le dau și lor șanse, au calitate. Am rămas surprins de Tsoumou, și la testele fizice a arătat bine, protejează bine, suntem mai periculoși la fazele fixe”, a declarat Mircea Rednic, la Look Sport+.
Dinamo - Viitorul 0-5. Mircea Rednic, pus în situații delicate
Mircea Rednic admite că plecările fotbaliștilor importanți de la echipă nu îi pică bine, dar spune că a acceptat această situație: „Nu e ușor când azi te anunță că pleacă un jucător (n.r. Mățan), și mâine ai meci. Știam care e situația, s-a apelat la mine că am experiență și găsesc soluții. E vorba de răbdare, când nu-i cunoșteam și am rulat tot lotul... Am pierdut pe greșelile noastre și atunci, nu ne-a dominat adversarul. Doar cu Astra am suferit, în repriza a doua”.
Îmi pare rău pentru Dinamo, nu trebuia să se ajungă aici, nu se poate să vinzi echipa unor oameni care sunt rupți în... Numai la pantofi dacă te uitai vedeai că e ceva în neregulă. Cine a făcut asta a vrut să facă rău, n-are nicio treabă cu Dinamo. Jucătorii au calitate, dar e greu când nu ai stabilitate.
- Mircea Rednic, antrenor Viitorul
{{text}}