Fotbal   •   Liga 1   •   POLI TIMIŞOARA

Ruptură

Articol de Dana Surulescu, Adrian Bucur   —  duminică, 06 aprilie 2008

Patronul timişorenilor s-a războit ieri cu preşedintele CJT, Constantin Ostaficiuc

Tensiunea dintre patronul lui Poli Timişoara şi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş (CJT), Constantin Ostaficiuc, a atins ieri cotele maxime.



Şeful timişorenilor a atacat frontal la o emisiune televizată pe TVR Timişoara. "Am tot stat deoparte, dar a venit momentul să arăt cu degetul spre cei care trebuie să-i susţinem sau nu. Clubul nu va susţine sub nici o formă candidatura unui astfel de om. Pentru Poli ar fi un dezastru ca acest om să cîştige ceva la alegeri. Noi nu vrem cadouri electorale de un milion de euro", a anunţat patronul bănăţenilor.



Ostaficiuc a făcut declaraţii şocante. "Am ajuns chiar să fiu ameninţat cu moartea! M-am săturat de această fanfaronadă. Acest om ne-a făcut de rîs de atîtea ori. Această relaţie nu mai poate continua, nu am nevoie de sprijinul său. Nu este de neînlocuit la Poli. Poate să se ducă înapoi la Bucureşti pentru că Giuleştiul îl aşteaptă", a conchis Ostaficiuc.



Datori

Scandalul a pornit de la faptul că ambele părţi acuză tabăra adversă că are datorii. Ostaficiuc a explicat că Poli are de plătit 378.000 de euro. "A transformat echipa într-un element pentru campanie electorală. Nu se poate aşa ceva. Poli a recunoscut faţă de noi printr-un act notarial că are datorii faţă de noi. Noi ne-am văzut de treabă şi am investit pînă acum în stadion 3 milioane de euro", a explicat Ostaficiuc. (Adrian Bucur)



"Un gargaragiu"

Patronul timişorenilor a reacţionat dur la adresa lui Ostaficiuc după ce a anunţat că CJT a investit 3 milioane de euro în stadion. "Noi am investit 2 milioane! Ce spune acest om sînt nişte minciuni. Cine iubeşte clubul trebuie să ştie cine este acest gargaragiu. Spune că face stadion la Covaci, dar s-ar putea să aibă o surpriză. Suporterii nu vor teren la Covaci. Vom investi în "Dan Păltinişanu" şi vom face un stadion de top fără dînsul la Consiliu", a explicat Iancu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.