Fotbalul românesc continuă să producă episoade de neînțeles: șeful FRF e acuzat că se transformă în agent de jucători, dar și că nu dorește progresul echipelor, fiind învinuit de Mihai Rotaru, un patron care a bifat realizări cu clubul său doar în privința vânzărilor de jucători și care în ultimii 5 ani are un coeficient european sub al unor formații precum Kukesi, The New Saints sau Alașkert.
Patronul Universității Craiova îl acuză frontal pe președintele FRF, Răzvan Burleanu. Tema: regula U21. De fapt, argumentele prezentate de șeful de la Casa Fotbalului atunci când a explicat de ce legea introdusă de Federație în urmă cu 5 ani este foarte bună.
Mihai Rotaru, atac la Răzvan Burleanu
Iar Rotaru a trecut la atac, într-o intervenție la Digi Sport: „Federația spune pentru a doua oară că vom avea o națională puternică atunci când 22 de jucători vor juca la cluburi de afară. A mai zis asta și acum vreo două luni, credeam că nu mai aud bine. Nu acesta este scopul nostru. Fotbalul românesc nu își dorește să vindem jucători tineri pe sume cât mai mari, noi vrem în Europa League. Scopul nostru este să creștem fotbalul românesc și echipele din România, nu să vindem jucători. FRF se transformă în agent de jucători, ceea ce este greșit”.
Mihăilă a fost ajutat și de regula U21
„Vindem doar noi, FCSB și Viitorul, ceea ce nu ajută Liga 1. Am văzut că sunt cifre că s-au adus 26 de milioane prin vânzarea jucătorilor tineri. Dar să nu uităm că 22 s-au adus prin vânzarea lui Man și Mihăilă, care sunt doar doi jucători. Să nu transformăm regula U21 în cauza acestor reușite", a mai spus acesta.
În spatele acestor vorbe e ipocrizie cât cuprinde. De fapt, nu FRF se transformă în agent de jucători, ci chiar cluburile, implicit domnul care conduce Craiova. De ce a ales Rotaru să nu dea curs ofertelor pentru Ivan, Screciu și Mihăilă și să-ți păstreze valorile pentru a avea o echipă bună? Nevoia de bani? E foarte posibil, însă în acest caz nu poți să acuzi că altcineva e de vină că echipele nu se dezvoltă suficient.
E corect ce spune, și anume că Mihăilă a jucat de la 18 ani la Craiova, dar și regula U21 l-a ajutat, fiindcă sunt multe partidele în care Universitatea a avut doar doi jucători eligibili în echipa de start, unul dintre aceștia fiind Mihăilă.
Legea FRF a deschis și piața internă
Mai mult, patronul din Bănie privește strict prin prisma propriului interes. „Vindem doar noi, FCSB și Viitorul, ceea ce nu ajută Liga 1". E complet fals. Nu mai departe de acest sezon, chiar Craiova a cumpărat de la Botoșani un fotbalist născut în anul 2000, pe care a plătit o sumă bună.
Regula U21 a deschis o piață extrem de atractivă pe plan intern, în care cluburile care nu pot vinde direct afară au posibilitatea să bifeze venituri cedând astfel de jucători la grupările importante din Liga 1. Exemple sunt Botoșani (Moruțan, Haruț, Câmpanu), Gaz Metan (Olaru), UTA (Man, Stahl), chiar Dinamo (Costache, Denis Ciubotariu).
Craiova, dezastru în Europa
Câteva întrebări pentru Mihai Rotaru: dacă Cicâldău nu era eligibil pentru regula U21, l-ar mai fi cumpărat de la Viitorul în vara lui 2018? Dacă Ghiță și Mățan n-ar fi fost eligibili U21, ar mai fi fost ofertați de Universitatea pe parcursul actualului sezon?
Ceea ce afirmă Rotaru e atât de lipsit de sens încât te întrebi dacă eșecul cu Chindia a fost cel care l-a bulversat într-atât de tare sau chiar așa poate gândi un patron. "Fotbalul românesc nu își dorește să vindem jucători tineri pe sume cât mai mari, noi vrem în Europa League", spune boss-ul oltenilor.
Chiar el, eliminat de obscura Lokomotiv Tbilisi în vara trecută, în turul 1 preliminar din Europa League. Chiar el, patronul unei echipe care în ultimii 5 ani, pe plan european, are un coeficient, ATENȚIE!, sub al unor formații precum: Dundalk, Shkendija, Kukesi, Alașkert, The New Saints, Zrinjski, Suduva, Dudelange!!!
Belgia, Croația și Polonia, naționale mari cu stranieri peste 75%
În plus, complet greșit e ce susține Mihai Rotaru, nu ceea ce spune Răzvan Burleanu. "Scopul nostru este să creștem fotbalul românesc și echipele din România, nu să vindem jucători", zice cel care conduce Craiova.
Care sunt astăzi echipe naționale care în ultimii 10 ani au avut un nivel fantastic, deși nu fac parte dintre granzii continentului? Belgia, Croația, chiar și Polonia. Oare unde joacă majoritatea fotbaliștilor care compun reprezentativele acestor state? În propriul campionat sau în străinătate? Să vedem ce s-a întâmplat la cea mai recentă dată FIFA, toamna anului 2020:
Belgia 76% Croația 78% Polonia 100%
Națională | Procent fotbaliști din străinătate | |
Belgia | 76% | |
Croația | 78% | |
Polonia | 100% |
Toate cele 3 naționale sunt calificate la Euro din vară, iar în ultimii ani au avut câteva performanțe extrem de importante. În schimb, România, la ultima acțiune, meciul cu Irlanda de Nord, a avut o proporție aproape egală între numărul jucătorilor din Liga 1 versus stranieri. Diferența e că noi vom privi Euro la TV! Tocmai din cauza faptului că nu avem jucători la cluburile de afară, iar la remiza de la Belfast, unde am arătat rău și foarte rău, în primul "11" s-au regăsit peste jumătate dintre jucători din propriul nostru campionat.
Exemple și din Bulgaria, Serbia, Ungaria și Cehia
Apoi, există exemple de la state din jurul nostru, care nici ele nu au realizat performanțe ieșite din comun la nivel de echipă națională, dar care s-au descurcat mai bine decât noi în cupele europene.
Slavia Praga e una dintre abonatele la grupele europene de ani buni, Steaua Roșie Belgrad la fel, chiar și Ludogoreț are în ultimii 6-7 ani prezențe constante în UCL și UEL, iar mai nou, Ferencvaros leagă calificările în grupe, în timp ce Universitatea Craiova domnului Rotaru iese din competiția europeană când alte echipe nici măcar nu ajung să fie extrase din urna tragerii la sorți.
Cum au reușit toate aceste formații? Cu bani, evident. Bugetul lor astăzi e mult peste ce poate desfășura un club din Liga 1 și poate că la el au contribuit și factori externi, precum implicarea statului în Ungaria și Serbia, unde au fost direcționați sponsori puternici precum Gazprom și Telekom către echipe ca Steaua Roșie și Ferencvaros, însă există și exemple ca Ludogoreț, unde un patron potent a construit de la zero un club și un stadion cu pretenții europene.
Și chiar fără a primi un wild-card care sfidează legea, pentru a intra direct în Divizia B cu o echipă nou-înființată, așa cum actuala Universitatea Craiova a fost botezată în ape prea tulburi de cuplul Mircea Sandu - Dumitru Dragomir.
Ce va alege șeful FRF?
Răzvan Burleanu are minusurile lui, dar să i se impute regula U21 și să fie acuzat că se transformă în agent de jucători, când, de fapt, cam singurele lucruri bune care s-au mișcat în fotbalul românesc de când a plecat vechea conducere sunt chiar în direcția promovării tinerilor și a scoaterii jucătorilor de sub talpa impresarilor, înseamnă că fotbalul nostru chiar nu se poate lepăda de un sistem care l-a căpușat teribil.
Și care l-a bulversat atât de tare încât l-a făcut să nu mai realizeze care e, de fapt, drumul corect pe care trebuie să meargă.
Dacă Burleanu se va abate de la ce a început, mai ales în privința acestei reguli U21, înseamnă că va fi și el părtaș la ceea ce au făcut cei de dinaintea lui. În schimb, dacă le va ține piept unor patroni vocali precum Rotaru și Gigi Becali, acesta din urmă, apropo, era cel mai mare contestatat al legii fotbaliștilor tineri, iar astăzi își construiește întreaga strategie, bugetul și profitul exclusiv pe jucătorii U21, atunci, Burleanu va putea, când va pleca din fruntea FRF, să aibă și conștiința curată, dar și costumul nepătat de noroiul în care unii vor să țină în continuare fotbalul nostru!
Cei 7 ani de acasă!
PS: Am urmărit conferința de presă susținută de Răzvan Burleanu joia trecută, în care VAR, războiul cu LPF și regula U21 au fost subiectele principale. E pentru prima oară, după atâția ani, când văd, într-adevăr, un președinte de Federație care spune exact ce trebuie spus, care are poziția corectă și trimite mesaje clare și oneste.
Care rostește cu subiect și predicat că LPF își oprește anual din drepturile TV 2 milioane (DOUĂ MILIOANE) de euro pentru bugetul de salarii și care acuză că fără o transparență financiară în privința Ligii, FRF nu poate finanța ceva organizat de un for care nu e auditat de o firmă de top în domeniu. E corect și susțin acest demers!
Deci, a fost nevoie de 7 ani pentru un asemenea discurs, pentru răspunsuri la obiect la orice întrebare venită din partea ziariștilor și pentru replici rapide pentru orice temă actuală! Am fost chiar surprins să aud din gura lui Burleanu că știe unde s-a transferat Dima, de la Astra. E și acesta un progres, după ce în urmă cu 6 ani nu știa să răspundă unde evolua la acea vreme Hoban, legitimat la Hapoel Beer Sheva!
Nu degeaba se spune că cei 7 ani de acasă sunt decisivi în viața, comportamentul și caracterul fiecăruia. La Casa Fotbalului, după 7 ani de mandat, Burleanu se prezintă cu totul altfel față de anii trecuți. Mesajul e corect! Mai rămâne ca și faptele să confirme că actuala Federație s-a lepădat definitiv de un trecut scandalos și păgubos.
{{text}}