Fotbal   •   Nationala   •   EURO U21

FRF, planuri mari înainte de EURO U21: „Vom juca semifinala”

+17 Foto
România U21 s-a calificat la turneul final după 1-1 cu Danemarca

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 01 martie 2021

Mihai Stoichiță (66 de ani), directorul tehnic al FRF, speră că reprezentativa U21 a României va ajunge în semifinale la Campionatul European din acest an. 

  • Grupele se joacă în perioada 24-31 martie, iar fazele eliminatorii vor fi între 31 mai și 6 iunie;
  • România a fost repartizată în grupa A, alături de Ungaria, Germania și Țările de Jos (Olanda).

Echipa națională de tineret a României, antrenată de Adrian Mutu, se pregătește de a doua prezență consecutivă la un Campionat European U21. În martie, tinerii „tricolori” vor da piept cu Țările de Jos, Ungaria și Germania, iar oficialii Federației se gândesc la calificarea în semifinalele competiției, fază atinsă de România și la precedenta ediție, în 2019.

Mihai Stoichiță, despre Campionatul European U21: „Vom juca semifinala”


„Este un turneu final în care distanța dintre grupe și semifinale este foarte mare. Nu doar de câteva zile, cum a fost acum doi ani, când ne-am bucurat împreună de ce am realizat acolo. Să sperăm că distanța asta va fi pentru noi o perioadă de pregătire a unei semifinale. Așa sper eu. 

Acum doi ani am avut o grupă mai grea și am spus că vom juca semifinala. Îmi fac mea culpa că nu am fost mai optimist. Acum tot așa spun, vom juca semifinala, din ce văd că se întâmplă în jurul echipei și ce atitudine are Mutu sunt optimist”, a declarat Stoichiță la PRO X. 

Programul României la Campionatul European U21:

  • 24 martie 2021: ROMÂNIA - Țările de Jos 
  • 27 martie 2021: Ungaria - ROMÂNIA 
  • 30 martie 2021: Germania - ROMÂNIA

EURO U21, în două bucăți: 24-31 martie și 31 mai – 6 iunie

Va fi a doua prezență consecutivă a „tricolorilor” mici la festinul european, după semifinala din 2019, apoi va veni, cert, și a treia reprezentație, căci România va evolua din oficiu la CE U21 din 2023 în calitate de gazdă, alături de Georgia.

La Euro 2021 vor fi patru grupe a câte patru formații, iar primele două clasate vor merge mai departe în sferturile de finală. Ungaria și Slovenia vor figura drept cap de serie. Deschiderea va fi la Budapesta, iar finala se va disputa la Ljubljana. Particularitatea competiției va fi aceea că e spartă în două calupuri. Grupele se joacă în perioada 24-31 martie, iar fazele eliminatorii vor fi între 31 mai și 6 iunie.

Cum ar arăta lotul ideal pentru România U21 pentru Campionatul European

  • Portari: A. Vlad, Aioani, Micle 
  • Fundași: Pașcanu, Ghiță, Chindriș, Boboc, Haruț, Opruț 
  • Mijlocași: I. Hagi, Fl. Coman, T. Băluță, Man, Mihăilă, Olaru, Vl. Dragomir, M. Marin, Moruțan, Mățan, A. Ciobanu 
  • Atacanți: Drăguș, V. Costache, G. Ganea 
  • Rezerve: H. Moldovan, D. Ciobotariu, R. Grigore, Velisar, Rațiu, Itu, Petrila, Casap, Dobre, Dulca, G. Simion, Oaidă, Ad. Petre, Carnat

VIDEO. Ce ar alege Dennis Man: Euro U21 sau preliminariile CM cu naționala mare?

Citește mai multe știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.