Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

EDITORIAL » Gazeta, întâlnire rară cu Nicolae Badea: „Sunt mecena și principalul creditor de la Dinamo” » Cum arată planul nevăzut de salvare a clubului și sumele ascunse în dosarele roșii

Articol de Costin Ștucan   —  luni, 01 martie 2021

Pe 22 ianuarie, Gazeta a publicat un editorial cu titlul „Pașii nevăzuți ai lui Nicolae Badea”, în care era analizată apropierea fostului acționar de la Dinamo de proiectul DDB. Badea l-a contactat pe autor și i-a propus o întâlnire la sediul firmei Computerland în care a oferit propria versiune a evenimentelor din ultimii ani.

 “Cu un sac de bani în spate, fanii DDB au nevoie de cineva să le conducă pașii pe căile finanțării, iar Badea a apărut pe nevăzute lângă ei. Drumul spre salvarea lui Dinamo trece pe lângă pereți vechi pe care mai stă încă scris cu graffiti “Badea, pleacă, vinde, mori!”. 

MECÉNA s.m. (Liv.) Protector al artelor și al științelor. < fr. mécène, cf. Mecena – mare bogătaș din Roma antică, protector al literaților și învățaților din epoca lui Octavian August

- DEX

E finalul articolului de acum o lună în urma căruia reporterul Gazetei a fost contactat de Nicolae Badea. Politicos, dar în acelaș timp hâtru, fostul acționar de la Dinamo l-a invitat pe autor la o discuție la sediul Computerland. Tema: misterioasa și controversata sa implicare la Dinamo. 


Întâlnirea informală a început cu 20 de minute mai târziu decât ora stabilită și a avut loc în biroul decorat cu plante de bambus și statuete din Orientul Îndepărtat. Într-un colț, un trofeu câștigat de Dinamo avea încă o panglică agățată de toartă, în timp ce pe un scrin erau pozele copiilor lui Badea în postura de player escort, însoțitori de lux ai lui Lionel Messi la amicalul de lux Dinamo - Barcelona din 2012. 

Omul de afaceri creditat de Capital cu o avere de 94 de milioane de euro a apărut cu nelipsitul pachet de Marlboro roșu - „fumez încă două pachete pe zi” - , însoțit de mâna sa dreaptă, Silviu Cârmaciu, un absolvent al Colegiului Național de Apărare licențiat în finanțe bănci. 

Suma ascunsă în dosarele roșii

După o introducere despre dificultățile cauzate antreprenorilor de pandemie și nevoia de monitorizare a activității angajaților care lucrează de acasă, discuția a ajuns la Dinamo. Și a debutat cu nevoia lui Badea de a discuta despre mesajele cu graffiti menționate în articolul care a născut întâlnirea. 


„Cei care le scriau puneau tuburile de spray jos, făceau o poză și apoi o trimiteau cuiva din anturajul lui Negoiță. Pentru asta erau apreciați”, susține Badea. Simpla referire la Negoiță și la relația de afaceri pe care a avut-o cu cel căruia i-a dat clubul în 2013 îi produce amuzament și ironie. Completat din când în când de Cârmaciu, Badea a făcut propria radiografie a erei Negoiță, pe care o numește „un dezastru”, argumentând cu mici detalii de culise. 

Unul dintre ele e uimitor: „Cât am fost eu acționar, aveam un contract cu Gealan, producătorul de termopane. Dinamo primea câteva sute de mii de euro anual, iar alte câteva sute de mii de euro erau prinși sub formă de produse, de termopane. Am pus termopane peste tot în club, dar câte termopane poți să pui?! La un moment dat, am convenit ca termopanele să rămână la Gealan și ei să le vândă cu un mic discount, iar banii veneau la Dinamo. După ce am ieșit din club, după o vreme m-a sunat patronul de la Gealan să-mi spună că vrea să renunțe la contract. «Nicule, termopanele pentru club sunt acum încărcate în dube și duse direct pe șantierele lui Negoiță»”. 

Amplu în dialog, dar în același timp extrem de precis în a-și atinge ținta argumentației, fostul acționar s-a lansat apoi într-o descriere a întregului proces de predare a clubului, petrecut în 2013. La jumătatea explicației, a sunat-o pe asistenta sa căreia i-a cerut „actele de la Dinamo”. Peste două minute, mai multe dosare voluminoase cu copertă roșie erau depuse pe biroul de lemn masiv. 

Undeva, în burta lor, se află o cifră necunoscută publicului. Badea a luat un pix și a încercuit-o. Pe foaie era trecută suma de aproximativ 5,8 milioane de lei, aproximativ 1,3 milioane de euro la cursul din 2013, când Badea a părăsit clubul. 

„Sunt încă principalul creditor al lui Dinamo, iar Borcea e și el în aceeași situație. Asta este o primă de mărire de capital, o chestie perfect legală, pe care Negoiță nu a putut să o anuleze atunci când a băgat clubul în insolvență. Creditul a rămas și e valabil și acum”, explică Badea. 

Și Badea spune că datoriile neplătite și insolvența cerută de Negoiță i-au produs o altă daună financiară de 1,3 milioane de euro: „Pusesem garanții personale, iar Negoiță mi-a promis că-și va respecta obligațiile. Nu a făcut-o, iar Banca Italo-Romena m-a executat pe mine”. 

Salvarea lui Dinamo explicată cu pixul de Nicolae Badea

Practic, apariția discretă a lui Badea alături de fanii din proiectul DDB e justificată de un interes financiar direct. Cu pixul în mână și cu o agendă plină de însemnări de la întâlnirile anterioare, Badea a dat pagina și început să deseneze planul de salvare al clubului după dezastruoasa apariție a grupului lui Pablo Cortacero. „Ce fac fanii acum e admirabil, dar proiectul DDB e o ancoră fragilă. E nevoie de un plan serios pentru a redresa clubul”, spune omul de afaceri, aplecat peste agendă.

 Grafice, chenare, însemnări și săgeți au început să înflorească pe o foaie goală. 

„Implicarea mea la Dinamo momentan e sub forma unui contract de mecenat. Eu am semnat acest contract cu Diego Fabbrini. Amortizez practic o parte din salariul jucătorului sub forma acestui contract. Evident, Fabbrini poate să poarte apoi o insignă discretă cu logoul Computerland”, spune Badea. 

Potrivit legii 32 din 1994, „mecenatul este un act de liberalitate prin care o persoană fizică sau juridică, numită mecena, transferă, fără obligație de contrapartidă directă sau indirectă, dreptul său de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare către o persoană fizică, ca activitate filantropică cu caracter umanitar, pentru desfășurarea unor activități în domeniile: cultural, artistic, medico-sanitar sau știintific-cercetare fundamentală și aplicată”. 

În urma unui act notarial, Badea a devenit mecena pentru Fabbrini. Spune, însă, că „sunt și alți oameni de afaceri, prieteni cu mine, dispuși să semneze contracte de mecenat cu jucătorii lui Dinamo”. 

Dintr-o mișcare din încheietură, pe foaie apar alte cifre, însoțite de explicație: „Dinamo poate salva 500.000 de euro plus alte 200.000 de euro din taxe doar prin aceste contracte de mecenat”.

Dinamo, finanțată prin SMS. Teledon cu Orange și Vodafone 

Nicolae Badea trece apoi la un alt punct din proiectul de salvare. Un teledon masiv, dezvoltat cu operatorii de telefonie Orange - Nicolae Badea este administratorul Orange România - și Vodafone, prin care fanii dinamoviști din toată lumea pot dona bani pentru club pe bază de SMS. 

Reporter: Nu canibalizează acest teledon sursa de finanțare DDB? 

Badea e convins că proiectul DDB nu-și va pierde din forță dacă fanii - „alții decât cei înscriși în proiectul coordonat de Peluza Cătălin Hîldan” - vor dona 2 euro printr-un SMS. Omul de afaceri estimează un minimum de 50.000 de euro pe lună, dar pe foaie apare o cifră mai optimistă: 100.000 de euro pe lună. 

Nicolae Badea

Câștigurile operatorilor de telefonie trec pasager în discuție. 25 de cenți ar rămâne, însă, în contul Orange și Vodafone pentru fiecare mesaj dat de fani. La 50.000 de euro pe lună, partea operatorilor telefonici e de 6.250 de euro, din care se deduc costurile de operare. 

Pe foaia lui Badea apare apoi o structură complicată. Fostul acționar explică de ce recredibilizarea brandului Dinamo este principala prioritate a celor care vor să salveze clubul: „Aveam o discuție cu Mircea Lucescu pentru a veni directorul clubului. Fusese de acord, dar apoi a plecat la Kiev și discuția a picat deocamdată”. 

Apoi, în agenda de pe biroul lui Badea apare un ultim punct a cărui bază constă în îndeplinirea punctului anterior. Odată recredibilizat brandul, Badea anunță că ar urma un „fund-raising”, adică o strângere de fonduri, printre oamenii de afaceri potenți din România. Pare mai degrabă ceea ce englezi numesc „wishful thinking”, o dorință destul de puțin ancorată în realitate, mai ales că suma avansată de Badea este de 5 milioane de euro.

„Cu siguranță s-ar strânge acești bani”, pretinde vocea gravă a celui pe care acționarii din era „Borcea și spartanii” îl numeau cu respect și o subtilă doză de resentiment „președintele Badea”. 

După două ore și jumătate de discuții, peste București se lasă înserarea de iarnă târzie. Nicolae Badea îți programează o vizită de seară la doctor, rupe fila galbenă cu însemnări în mici bucăți și o aruncă în coș. Își aprinde tacticos un Marlboro roșu și povestește, amuzat, cum l-a adus pe Adrian Sârbu în situația de a pune presiune pe angajații săi care scriseseră despre afacerile amicului Badea de la Dinamo. 

E același Badea dintotdeauna, jovial, politicos, abil și periculos de relaxat și sigur pe el. E Badea menționat cu ură pe zidurile din București, Badea întors la 72 de ani în postura de mecena și principal creditor al clubului Dinamo.

Editorialul care a dus la discuția de mai sus:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.