Fotbal   •   Liga 1   •   CFR Cluj - FC Argeș 5-0

Cel mai slab meci din întreaga carieră! Luka Maric, prestație DEZASTRUOASĂ cu CFR Cluj: a comis două penalty-uri + autogol

Luka Maric a fost cel mai slab om al piteștenilor în partida cu CFR Cluj / Sursă foto: Captură Look Sport

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 01 martie 2021

Luka Maric (33 de ani), fundașul lui FC Argeș, a avut parte de o seară pe care va trebui s-o uite cât mai repede. Croatul din defensiva „vulturilor” violeți a comis două penalty-uri și și-a dat și un autogol în partida cu CFR Cluj, pierdută cu 0-5.

Trecut în urmă cu câțiva ani și pe la Dinamo, Maric a fost cel mai slab jucător de pe teren. A comis cele două penalty-uri primite de CFR Cluj în prima repriză (fault inutil în careu + henț), iar în startul reprizei secunde a contribuit la golul trei al gazdelor, când a deviat în proprie poartă de lângă Debeljuh. 

Primul penalty comis de Maric / Captură Look Sport
Al doilea penalty comis de Maric / Captură Look SportMaric contribuie și la golul trei al clujenilor / Captură TV Telekom Sport

FC Argeș era neînvinsă în ultimele 11 meciuri de Liga 1, serie care va lua sfârșit după confruntarea de la Cluj. Din „lanternă roșie”, echipa din Pitești s-a transformat într-o candidată serioasă la locurile de play-off. Argeșenii sunt acum pe 9, cu 30 de puncte, la 6 lungimi de Clinceni, ocupanta poziției a 6-a.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.