Sporturi   •   Rugby   •   PRIETENII LUI OVIDIU

EXCLUSIV Președintele federației de rugby s-a enervat: „Am stat pe scări, pe holuri și am răcâit pe la uși, dar ministrul Novak nu ne primește la discuții”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 03 martie 2021

Alin Petrache, președintele recent reales al Federației Române de Rugby, a explicat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” disputa cu Ministerul Tineretului și Sportului și cu ministrul Eduard Novak referitoare la stadionul Arcul de Triumf. 

  • Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de Youtube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.

- Vreau să vă întreb ceva de stadion...

- Domnule Ovidiu, vreau să vă spun ceva! Vechiul stadion nu era făcut din banii statului, ci din bani proprii. Era stadionul pe care l-am plătit noi cu banii noștri! Noi ne-am pus baza la dispoziție și am fost în stare să ne-o dărâmăm singuri! MTS nici nu avea bani în buget s-o dărâme.


- Cum adică?

- Compania Națională de Investiții nu preia un teren cu construcții pe el. Trebuie să îi dai terenul la zero, iar MTS nu a avut bani să facă demolarea. Noi am făcut-o, am fost singurii care și-au dărâmat stadionul, pentru care aveam folosință gratuită până în 2051! Am cheltuit 2,5 milioane de euro pentru construirea vechiului stadion, dar am avut parte și de o infuzie de bani de la federația internațională. Bani pe care rugbystul român i-a plătit. Cine-și pune casa gaj dacă nu credeam într-un proiect? Acel teren a însemnat foarte mult, iar din 2009, de când am fost ales, am refuzat orice discuție pentru proiecte imobiliare acolo.

- Deci noul ministru refuză discuțiile?

- Eu m-am dus la ministrul Novak și am stat pe scări, pe holuri și-am răcâit pe la uși! Nu m-a primit niciodată, tot timpul avea foarte multă treabă. Acest minister își desfășoară activitatea și datorită federațiilor sau numai datorită lor. Noi conducem sportul în România. Sper din tot sufletul, din toată inima ca această problemă să se rezolve! Eu vreau să produc copii și rezultate, iar oglinda unei federații sunt rezultatele echipelor naționale.

- Cu vechiul ministru cum erau dialogurile?

- Cu Ionuț Stroe am început foarte bine, dar am avut sincope la un moment dat referitor la banii publici. Oricum văd că aruncăm cu niște sume în joc. 40 de milioane? Suma cu care acest stadion a fost făcut este undeva la 29,7 milioane! Sub 30 de milioane de euro. Noi de ce n-avem voie la acești bani? Nu suntem plătitori de taxe și impozite?

- Nu mi-ați răspuns... 

- Cu Ionuț Stroe chiar m-am înțeles și discutam despre un proiect clar al acestui stadion. Noi de trei ani nu putem să ne folosim de niciun stadion. Am nevoie de terenurile de antrenament, de vestiare. Începuserăm să ajungem la un numitor comun. Cu actualul ministru, absolut deloc! Deocamdată nu avem un dialog pe care mi-aș dori să-l am.


URMĂREȘTE AICI TOATĂ EMISIUNEA CU ALIN PETRACHE

CITEȘTE ȘI:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.