Sporturi   •   Volei   •   Challenge Cup

CSM Volei Alba Blaj este din nou într-o finală europeană

Jucătoarele de la CSM Volei Alba Blaj bucuroase la finalul meciului tur FOTO cev.eu

Articol de GSP.RO   —  miercuri, 03 martie 2021

CSM Volei Alba Blaj s-a calificat, miercuri seară, în ultimul act al Challenge Cup, după ce s-a impus și în meciul retur din semifinale în fața celor de la 1.MCM Diamant Kaposvar (Ungaria)

Campioana României se va lupta pentru trofeul Cupei Challenge, a treia competiție europeană. CSM Volei Alba Blaj a ajuns în această postură, după ce a trecut în ambele partide de 1.MCM Diamant Kaposvar, acasă a făcut-o cu 3-0, iar în deplasare, miercuri seară, cu 3-1 (23-25, 25-18, 27-25, 25-21).

„Mergem să câștigăm și să ne calificăm în finală, acesta este obiectivul nostru", spunea antrenorul Darko Zakoc înainte de partida retur. Un obiectiv atins, deși confruntarea din Ungaria le-a dat unele bătăi de cap. 

18 punctea adunat Ioana Baciu, ea fiind cea mai bună realizatoarea a echipei din Blaj în meciul de miercuri


CSM Volei Alba Blaj bifează astfel a treia finală europeană din ultimii patru ani, după cele din Liga Campionilor 2018 și cea din Cupa CEV din 2019, ambele pierdute.

Duel cu o echipă din Turcia

În ultimul act, CSM Volei Alba Blaj se va duela cu Sistem9 Yesilyurt Istanbul din Turcia, care a trecut în ambele meciuri, disputate marți și miercuri, cu 3-2 de THY Istanbul. La Sistem9 Yesilyurt evoluează și o româncă: Alexia Căruțașu, 17 ani, ea fiind una dintre cele mai bune jucătoare din cele două manșe din semifinale. 

Alexia Căruțasu (Sistem9 Yesilyurt Istanbul) a adunat 47 de puncte în primul meci din duelul cu THY Istanbul FOTO cev.eu

În 2016, CSM București a câștigat Cupa Challenge, după ce a trecut de Trabzon İdmanocağı din Turcia cu un dublu 3-1. 

Citește mai multe știri din volei:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.