Fotbal   •   Liga 1   •   POLI IAȘI

Primarul Chirica a anunțat cine o va conduce pe Poli Iași la meciul cu FC Argeș » Prunea: „Să vină Dan Petrescu”

Mihai Chirica, primar Iași

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 04 martie 2021

Mihai Chirica (49 de ani), primarul municipiului Iași, a anunțat cine o va conduce pe Politehnica Iași la meciul din etapa următoare a Ligii 1, cu FC Argeș.

  • FC Argeș - Poli Iași se joacă luni, 8 martie, de la ora 17:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro.

După demiterea lui Andrei Cristea de la cârma echipei, Poli Iași se află în căutarea unui antrenor nou. Alături de formația moldoveană a rămas Marian Rada, antrenorul principal din acte. Rada va conduce echipa la meciul de la Pitești, după cum a declarat Mihai Chirica, primarul din Iași.

Mihai Chirica: „Marian Rada rămâne la meciul cu FC Argeș”


„În momentul de față clubul nu are antrenor, dar sperăm ca până la finalul acestei săptămâni să găsim pe cineva care să ducă mai departe banca tehnică. Sincer, nu prea sunt multe opțiuni, pentru că suntem în plin campionat. Mulți dintre antrenorii buni au deja obiective și nu ne putem apropia, dar avem câteva nume, care vor fi prezentate în cursul zilei de mâine de Comitetul Director.

Luni este destul de devreme ca să poată ajunge un nou antrenor, de aceea s-a decis să rămână Rada și la meciul de luni, ajutat fiind de antrenorii de la cluburile de tineret și copii din Iași. Sperăm ca la cealaltă etapă să avem deja antrenorul, cu toate actele necesare ca să poată antrena”, a spus Chirica la Pro X.

Primarul din Iași a vorbit și despre Andrei Cristea, cel care a fost înlăturat din funcția de antrenor, dar care va continua ca jucător la Poli: 

„Am discutat cu Andrei și înțelege că nu este vorba despre o pedeapsă care i s-a acordat. Este nevoie de un reviriment, din interior nu i se poate da o nouă șansă acestei echipe. Este nevoie să vină cineva din afară să preia statutul de antrenor. Andrei stă foarte bine în interiorul echipei, ca jucător. El trebuie să revină pe teren, să devină liderul acestei echipe”.


Dan Petrescu și Cristiano Bergodi, propuși la Poli Iași

Florin Prunea, fost președinte la Poli Iași, a propus două nume importante pentru moldoveni: pe Dan Petrescu și Cristiano Bergodi!

„Poli Iași are șanse de salvare! E liber Dan Petrescu, e liber Cristiano Bergodi. Trebuie să vină cineva să bată cu pumnul în masă, să pună lucrurile la punct, să pună piciorul în prag. Se spune că Bergodi e foarte scump. Da, e scump, dar e bun! Dați bani pentru așa ceva, ca să vă salvați.

Nu mi-a plăcut atitudinea primarului! Mai vobesc cu el, mai schimbăm mesaje. E un băiat bun, dar nu se pricepe la fotbal. Ăsta este adevărul! Ieșirea de ieri la adresa lui Andrei Cristea nu mi-a plăcut deloc… Nu poți face așa ceva când ești primar în al doilea oraș mare al țării”, a declarat Prunea pentru Prosport

Clasament Liga 1: Poli Iași, în subsolul ierarhiei

Poli Iași este ultima în Liga 1, cu doar 16 puncte acumulate în 24 de etape. FC Argeș ocupă locul 9 și are 30 de puncte, dar și un meci în plus față de Poli.

Citește mai multe știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.