Președintele lui Poli Iași, Ciprian Paraschiv, spune că nu e la curent cu noile modificări de la echipă. Demis ieri, Andrei Cristea a coordonat antrenamentul de astăzi, tehnicianul neprimind nicio hârtie că a fost înlăturat de la cârma echipei!
"Tot ce ştiu este ce ştiţi şi dumneavoastră din presă. Nu am apucat să mă uit pe telefon dacă a venit vreo decizie. Chiar nu ştiu să spun mai multe. Nu am niciun document oficial. Când voi avea un document oficial voi spune.
Singurul lucru care m-a deranjat, şi m-a deranjat tare, este că nu poţi demite un antrenor în timp ce este pe terenul de joc... mă rog, demis prin declaraţii publice, pentru că nu am niciun document... indiferent cine este acel antrenor. Cu atât mai mult cu cât acel antrenor este Andrei Cristea. El este un simbol pentru Iaşi", a spus Paraschiv
{{text}}