Cupa Romaniei

VIDEO. Mario Nicolae a anunțat marea frământare a lui Dinamo: „Nu se doarme din cauza asta!”

+18 Foto
Mario Nicolae (36 de ani), managerul lui Dinamo, a abordat cele mai importante subiecte după victoria obținută în fața celor de la Dunărea Călărași, scor 3-1, în „sferturile” Cupei României.

Articol de Vlad Nedelea, Cosmin Nistor (video)  —  Thursday, 04 March 2021

Mario Nicolae (36 de ani), managerul lui Dinamo, a abordat cele mai importante subiecte după victoria obținută în fața celor de la Dunărea Călărași, scor 3-1, în „sferturile” Cupei României.

  • CS Universitatea Craiova, Viitorul Pandurii Tg. Jiu, Astra și Dinamo sunt semifinalistele din Cupă, ediția 2020/21

„A fost un meci foarte greu, felicit băieții și stafful tehnic. Aveam nevoie de o astfel de victorie, ne așteaptă un joc greu luni, cu Voluntari. Aveam nevoie de o descătușare.

E clar că ne dorim foarte mult Cupa, în primul rând pentru tot ce înseamnă DDB și suporterii lui Dinamo. Sigur, vrem să fim cât mai sus și în Liga 1. 

Trebuie să-i felicităm și pe cei de la Dunărea, au arătat bine. Un teren greu, nu ne puteam aștepta la un meci mai spectaculos, s-a văzut din felul în care sărea mingea. Important e că după ultimul eșec cu Viitorul ne-am unit foarte mult”, a declarat Mario Nicolae la final.

Mario Nicolae, manager Dinamo, despre...

>
  • ...obținerea licenței: „Obiectivul nostru este să luăm licența pentru Europa. De-asta nu se doarme. Cei din DDB fac eforturi mari pentru a obține licența și a putea ajunge astfel la anul în cupele europene, în cazul în care vom câștiga Cupa”
  • ...amicalul cu Dinamo Kiev: „Le mulțumesc în numele clubului lui Răzvan Lucescu și lui Mircea Lucescu. Le mulțumim foarte mult. Este o dorință și a lui Igor Surkis (n.r. - patronul lui Dinamo Kiev) să ajute un alt Dinamo, îi mulțumim și lui. Va fi un eveniment special. Ne dorim să facem sold-out și în afara României. Discutăm de un stadion olimpic, de aproximativ 70.000 de locuri, va fi o provocare foarte mare, inclusiv pentru fanii noștri”
  • ...VAR: „Personal, se pierde din emoția fotbalului cu VAR. E clar că VAR-ul poate fi și benefic. Este o problemă însă pentru cluburile din România să suporte financiar un astfel de proiect. Orice cost în plus îți afectează foarte mult bugetul. Nu trebuie implicate cluburile în finanțare, cred eu”

3 meciuri oficialefără gol marcat bifaseră dinamoviștii până la prima reușită a lui Anton, de la un alt gol în Cupa României, Nemec cu FCSB (1-0), din centrarea optarului roș-albilor

7 goluriau marcat „câinii" în acest sezon de Cupa României: 3-0 cu Viitorul, 1-0 cu FCSB și 3-1 cu Dunărea

„Sferturile” Cupei României

  • Chindia - CS Universitatea Craiova 0-1 
  • Viitorul Pandurii Tg. Jiu - U Cluj 3-1 
  • Petrolul - Astra 0-3 
  • Dunărea Călărași - Dinamo 1-3

Cadre din partida Dunărea Călărași - Dinamo 1-3

+18 Foto
FOTO: Cristi Preda

George Cosac, despre stadionul din „Ștefan cel Mare”: „Există un dosar pe rol. Nu mai e mult până rezolvăm”

>

Citește mai multe știri din Cupa României:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.