International   •   Stranieri   •   PARMA - INTER 1-2

Man, criticat în presa din Italia: „Ușor ca un fum! Mai puține «floricele», mai multe șuturi” » Ce scriu italienii de Mihăilă după Parma - Inter

+16 Foto
FOTO: Imago

Articol de Daniel Scorpie   —  vineri, 05 martie 2021

Parma a pierdut pe teren propriu, 1-2 cu liderul Inter, într-un meci din etapa a 25-a din Serie A. Folosit o repriză, Dennis Man a primit nota 5 în Gazzetta dello Sport: „De la un tânăr talent ca el aștepti să fie mai concret. A trebuit să iasă la pauză din cauza unei lovituri dure”.

Primul meci ca titular în Serie A, venit după mai bine de-o lună de la transferul de la FCSB, nu i-a crescut creditul lui Dennis Man, nici n-a stropit Parma cu apă vie. 

Deși nu s-a mișcat rău și a avut ocazia, cu capul, de a deschide scorul la 1-2 cu Inter, atacantul român a luat doar notă de trecere în Gazzetta dello Sport: „Ușor ca un fum. De la un tânăr talent ca el, te aștepti să fie mai concret. A trebuit să iasă însă la pauză, din cauza unei lovituri dure. Mai puține «floricele» și mai multe șuturi!".

„Dennis Man s-a deplasat mult"


Corriere dello Sport a părut mai generos, notându-l cu 6. „Ideea antrenorului D'Aversa, având în vedere natura cuplului de atacanți ales, e foarte clară. Două vârfuri mici și alunecoase ce să se strecoare între giganții defensivei interiste. Și românul chiar s-a deplasat bine și mult, încercând să se infiltreze printre picioroangele nerazzurrilor. A fost nevoit să iasă, lovindu-se la cap după o ciocnire cu Bastoni". Amețit și sângerând la nas, a solicitat de trei ori asistență medicală.

Rezumatul video al meciului Parma - Inter 1-2

„Valentin Mihăilă a pus piper în duel"

Lucrurile au stat invers în privința lui Valentin Mihăilă, cu care joi a făcut ștafeta inversă față de partida cu Spezia. 


„A apărut la pauză și a adăugat piper meciului. Are curajul de a intra în dueluri unu la unu, caută mereu să creeze superioritate numerică", notează cotidianul roz (nota 6,5). N-a avut însă luciditatea necesară și n-a ales cele mai inspirate soluții în fața careului. 

„Era nevoie de altceva pentru a învinge defensiva nerazzurrilor. Nota 5,5", a conchis sec Corriere dello Sport. 

 Mai degrabă evanescent, și pentru că a încasat câteva lovituri, între care un umăr de la Bastoni, ce l-au zdruncinat. Man a trecut pe lângă gol cu o deviere aeriană și a ieșit la pauză. Nota 5,5.



Putând să dea totul într-o jumătate de meci, devine deseori greu de prins de către adversari, dar Mihăilă trebuie să învețe să fiu mai lucid și mai veninos la finalizare. Nota 6,5

 - Gazzetta di Parma, ziar local

VIDEO Victor Becali, ultimele detalii despre Dennis Man

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.