Campionate

Mai scapă Parma după remiza cu Fiorentina? » Evitarea retrogradării, misiune infernală! Program horror pentru echipa lui Man și Mihăilă

+19 Foto
Parma a remizat cu Fiorentina, scor 3-3 // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 07 martie 2021

Parma păstrează speranțe pentru evitarea retrogradării după ce Cagliari a remizat cu Sampdoria, scor 2-2, dar misiunea „cruciaților” se anunță a fi extrem de dificilă.

Parma a ratat victoria cu Fiorentina în prelungirile meciului de astăzi, încheiat la egalitate, scor 3-3. O victorie ar fi apropiat-o pe echipa lui Man și Mihăilă la doar 4 puncte de primul loc care asigură salvarea, 17, ocupat în prezent de Cagliari. Formația la care evoluează Răzvan Marin a făcut egal cu Sampdoria, scor 2-2, Nainggolan marcând golul egalizator în minutul 90+6!

Diferența între Parma și Cagliari rămâne de 6 puncte, cu 12 etape înainte de final. Urmează etape grele pentru Parma, în care „cruciații” vor întâlni patru dintre primele cinci clasate, cu excepția liderului Inter.

Torino, pericol major pentru Parma

Lucrurile s-ar putea complica și mai tare pentru Parma dacă Torino, echipa care stă între „cruciați” și Cagliari, va câștiga cele două meciuri restante, pe care le are în minus față de celelalte două echipe. Torino ar ajunge la 26 de puncte și ar crea o prăpastie între ea și Parma, care ar rămâne la 10 puncte în urmă!

Iar 10 puncte par a fi extrem de dificil de recuperat într-un final de campionat în care Parma primește vizita lui AS Roma, AC Milan, Atalanta și Sassuolo și are deplasări la Juventus și Lazio.

Un avantaj pentru Parma ar putea fi faptul că mai are de jucat cu echipele cu care luptă pentru salvare, Cagliari și Torino. Totuși, ambele meciuri vor avea loc în deplasare.

Program dificil și pentru Torino și Cagliari

Din fericire pentru Parma, și Torino și Cagliari mai au de jucat meciuri tari, cu granzii din Italia. Torino va juca „acasă” cu Inter, Juventus, AS Roma, Napoli și AC Milan, în timp ce Cagliari va primi vizita lui Juventus, AS Roma și Fiorentina, dar va avea meciuri tari și în deplasare, cu Inter, Napoli și AC Milan.

Șanse de salvare păstrează și ultima clasată, Crotone, care are 15 puncte, doar unul sub Parma. 

Clasament Serie A: Parma este penultima

VIDEO. Vezi golul lui Mihăilă din Fiorentina - Parma

Citește mai multe știri despre Parma:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.